– Sucevenii cu locuințe racordate la cele șapte puncte termice care sunt încă în lucrări de reabilitare nu vor avea nici apă caldă, nici căldură până luna viitoare
– Pentru ceilalți, Termica începe furnizarea căldurii din noaptea de duminică spre luni
Societatea Termica Suceava are vești proaste pentru sucevenii care nu au mai avut apă caldă la robinete din luna august. Ritmul mult prea lent al lucrărilor de reabilitare a rețelei de termoficare face imposibilă reluarea furnizării apei calde în zona centrală a municipiului în 15 octombrie, așa cum au promis inițial autoritățile. Și mai grav este faptul că mai mult de jumătate dintre cei care nu vor primi apă caldă la timp, nu vor putea beneficia nici de încălzire până spre finalul lunii octombrie.
Cele mai mari întârzieri se înregistrează în cartierul Zamca, mai exact la Punctul Termic Zamca 5, unde lucrările au fost abordate numai în procent de 40%. Potrivit directorului Termica Suceava, Constantin Plăcintă, până la sfârșitul lunii octombrie, firma Energoconstrucția București va finaliza lucrările deja începute, urmând ca cealaltă jumătate să fie efectuată de Termica, prin eforturi proprii, din primăvara anului 2008. Partea de cartier unde echipele firmei nu au mai ajuns cu lucrările nu va rămâne toată iarna fără apă caldă și căldură, pentru că aceasta va fi racordată din nou pe circuitul vechi.
La Punctul Termic Obcini 3, unde există trei ramuri ale rețelei de termoficare, vor beneficia de încălzire de luni, 15 octombrie, numai două ramuri, a treia ramură urmând să primească agent termic abia în 24 sau 25 octombrie. Apa caldă va reveni în această zonă la sfârșitul lunii octombrie. La fel se va întâmpla cu apa caldă și în locuințele racordate la Punctul Termic George Enescu 4/2. În această zonă, locatarii din blocul T64 vor avea căldură din 20 octombrie, restul urmând să se bucure de încălzire cel mai devreme din 25 octombrie.
Numai 35% dintre sucevenii racordați la Punctul Termic Mihai Viteazu vor avea căldură din 20 octombrie, în timp ce cea mai mare parte a acestora rămân cu caloriferele reci până în jurul datei de 25 octombrie. Punctul Termic A1 va începe să funcționeze, pe o ramură, pe 24 octombrie, și pe o altă ramură în 27 octombrie. În ambele zone, apa caldă va reveni etapizat, la finalul acestei luni.
Punctul Termic Pompieri, la care sunt racordate numai case, va fi finalizat, din păcate, numai în jurul datei de 30 octombrie, lucrările fiind gata acum în proporție de doar 30%. Blocul în care a funcționat Casa Cărții, racordat la Punctul Termic Ștefan cel Mare, va avea căldură din 20 octombrie, în timp ce casele de pe străzile din spatele Autogării vor beneficia de agent termic și de apă caldă abia de la începutul lunii noiembrie.
– Sucevenii din zona centrală vor avea căldură, probabil, din 15 octombrie
Cele patru puncte termice aferente circuitului primar al rețelei de termoficare, Centru, Tipografiei, Parc și Tudor Vladimirescu, vor funcționa, probabil, de luni, 15 octombrie. Cel puțin așa promite conducerea Termica Suceava, care a precizat că societatea Test Prima a finalizat „în mare” lucrările în zona centrală a municipiului.
Termocentrala se află în probe de două zile, probe care se vor efectua și la noapte. Vineri după-amiază, termocentrala va fi oprită, urmând să reintre în funcțiune de duminică noaptea. Pentru a nu rămâne cu caloriferele parțial reci toată iarna, sucevenii care au montate repartitoare sunt sfătuiți să deschidă robinetele la maxim. În caz contrar, aerul care există în instalație, în momentul în care se pompează apa, rămâne în caloriferele cu robinetul parțial deschis.
Punctele termice Cuza Vodă III, Liliacul și Mărășești, care acum funcționează parțial, vor funcționa în totalitate cel mai devreme din 16 octombrie.
„Din cele 14 puncte termice afectate de lucrările de reabilitare, șapte vor funcționa de luni (n.r. 15 octombrie), urmând ca celelalte șapte să devină funcționale, pe partea de încălzire, de la sfârșitul lunii octombrie. În ceea ce privește apa caldă pentru aceste puncte, aceasta se va furniza de la începutul lunii noiembrie”, a declarat directorul Constantin Plăcintă.
În ceea ce privește aducerea terenului afectat de lucrări la starea inițială, pentru care termenul din contracte este 15 noiembrie, data finalizării va fi decalată probabil până în decembrie, evident, dacă vremea va permite acest lucru.






