O tranzacție pentru cumpărarea de porci s-a transformat în tâlhărie



O tranzacție pentru cumpărarea de porci s-a transformat în tâlhărie
O tranzacție pentru cumpărarea de porci s-a transformat în tâlhărie

Un bărbat din Cajvana, care a mers la finele săptămânii trecute în județul vecin, Bistrița-Năsăud, pentru a cumpăra mai mulți porci, nu s-a înțeles cu respectivul privind banii virați și și-a recuperat o parte din sumă prin acte de violență. Altercația a luat o puternică turnură penală, suceveanul fiind pus sub acuzare pentru tâlhărie și reținut în arest.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, ”bărbatul, din Cajvana, județul Suceava, în timp ce se afla pe raza localității Urmeniș, ar fi cumpărat de la un alt bărbat mai multe suine. Ulterior tranzacției, motivând că i-ar fi dat mai mulți bani decât trebuia, bărbatul din Suceava, folosindu-se de violență, i-ar fi smuls portmoneul din mână bărbatului de 36 de ani și i-ar fi sustras din acesta suma de 900 de lei și 100 de euro, părăsind ulterior localitatea”.
Căjvăneanul în vârstă de 41 de ani a fost depistat de polițiști pe raza localității Tureac de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arest, pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pe o durată de 60 zile. Bărbatul a fost pus așadar în libertate, având impuse mai multe obligații și restricții.
Cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.



Recomandări

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale
Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale