Începând de vineri, Pârtia “Parc” din Vatra Dornei a devenit locul unde cântecul, jocul și voia bună au adunat, pe fondul concursurilor sportive specifice iernii – Serbările Zăpezii, timp de trei zile, peste 10.000 iubitori ai sporturilor de iarnă, împătimiți ai muntelui, tineri dornici de distracție sau simpli turiști. Organizatorii, Primăria Vatra Dornei și Consiliul Județean Suceava, împreună cu numeroșii sponsori au pregătit tuturor participanților concursuri de schi, jocuri specifice unei astfel de manifestări, iar pe scena special amenajată de la baza pârtiei spectacole de toate genurile și pentru toate gusturile cu artiști precum: David Deejay, Andra, Smiley, Bere Gratis, Alin Pascal, dar și Dorna Dorului, Moldovița sau Etno.
Prima parte a zilei de vineri a fost dedicată întrecerilor de schi, iar la concertele “de seară” atmosfera a fost încinsă de evoluția formației Alin Pascal&Band. Melodiile pop – rock, marea majoritate compoziții proprii, dar și preluări din repertoriul internațional au fost aplaudate îndelung de cei prezenți, motiv pentru care organizatorii au decis ca spectacolul de a doua zi să fie deschis tot de Alin Pascal, fiul interpretei de muzică populară Matilda Pascal-Cojocărița. Adi Colceru, alias David Deejay, a transformat baza pârtiei în discotecă după melodiile “Sexy Thing” și “Nasty Dreams”.
Publicitatea și-a făcut efectul
Sâmbătă, stațiunea Vatra Dornei a fost plină de turiști încă de dimineață. Mediatizarea puternică a evenimentului prin presă, dar și prin intermediul unui mare operator național de telefonie mobilă, care a trimis SMS-uri la toți abonații, prin care i-a anunțat că la Vatra Dornei sunt Serbările Zăpezii, i-a determinat pe iubitorii muntelui din aproape toată țara să vină la Vatra Dornei.
“Fără publicitate prin toate mijloacele n-am fi reușit să facem cunoscută această acțiune cultural-sportivă. Pe lângă publicitate, noi, dornenii, am făcut invitații personale, oamenii fiind dornici de sport și petrecere în aer liber, ca să nu mai vorbesc de muzică, dans și voie bună. Pe lângă publicitate a fost necesară implicarea operatorilor de turism din stațiunea care deține cea mai modernă bază de tratament din țară”, a precizat viceprimarul Mircea Rusu.
Mihai Florescu, din București, ne-a spus că decât să facă cinci – șase ore până pe Valea Prahovei, a preferat să vină la Vatra Dornei în aproape opt ore. „Prețurile sunt mult mai mici, scapi de aglomerația din trafic, iar pe pârtie nu e așa de aglomerat. Am fost și înainte de sărbători, mi-a plăcut foarte mult, atunci nu știam de Serbările Iernii. Cu bani mult mai puțini ca pe Valea Prahovei găsești și cazare de calitate și mâncăruri mai bune, și piscină și ATV-uri pentru plimbări pe munte”, ne-a declarat bucureșteanul.
Concursuri cu premii consistente
Cu puțin timp înainte de ora 18,00, în fața scenei de la baza Pârtiei câteva mii de oameni așteptau să înceapă spectacolele, dar să afle și care sunt cei mai buni schiori, vineri și sâmbătă fiind organizate două manșe (etape) de schi alpin pentru următoarele categorii: copii până în 8 ani, 9-10 ani, 11 – 12 ani, 13 – 14 ani.
Cele 24 de premii au fost asigurate de Vodafone și au constat în telefoane mobile, cartele telefonice, DVD playere. Valoarea premiilor a fost de 450 de lei pentru locul I, 300 lei pentru locul II și 200 lei pentru locul III.
Muzică pentru toate gusturile
Concertele care au urmat festivității de premiere au fost foarte gustate de public. Primii care au urcat pe scenă au fost băieții de la Alin Pascal&Band, cunoștințe deja pentru spectatorii care au fost cu o seară dinainte și care deja îi strigau pe nume pe membrii formației.
După primele patru melodii, spațiul de la baza pârtiei s-a umplut imediat, și a rămas așa și pe timpul recitalurilor susținute de Andra împreună cu două dansatoare profesioniste și Cornel de la “Dansez pentru tine”.
În timpul în care echipa tehnică a lui Smiley pregătea echipamentul pentru concert, cei mai vânjoși bărbați ai Dornei s-au întrecut la tăiat bușteni, munca lor fiind răsplătită de sponsori.
“Am bani de dat” a fost cea mai fredonată melodie a lui Smiley, ceea ce l-a determinat pe tânărul solist să o reia la cerea publicului. De altfel, publicul dornean s-a dovedit a fi un bun cunoscător al repertoriului lui Smiley.
Lapovița care s-a transformat în ploaie nu a alungat miile de oameni de la recitalul celor de la Bere Gratis, superbul foc de artificii din final fiind o răsplată pentru toți cei care au îndurat frigul.
Folclor în ultima zi a primei serii de manifestări
Ziua de duminică a fost rezervată muzicii populare, pe scenă urcând fanfara municipiului Vatra Dornei, Dorna Dorului și Calin Brăteanu și Etno și Moldovița.
Primul weekend de Serbări ale Zăpezii în Vatra Dornei s-a încheiat în fiecare seară cu dans în aer liber, la care a răspuns „prezent” întreaga suflare a „Serbărilor Zăpezii”, indiferent de vârstă.
Și cum stă bine unui festival al bucuriei și veseliei, după concerte și dans în aer liber petrecăreții s-au retras în baruri și restaurante sau în discoteci.
Așa cum am aflat de la mulți dintre cei prezenți, „organizatorii au reușit să scoată lumea din casă, să-i facă pe oameni să uite de grijile cotidiene care și așa nu sunt puține. Oamenii mai au nevoie și de clipe frumoase, așa cum facem noi acum – tinerii fac sport, cei mai în vârstă vin la concerte, mai un vin fiert, mai un mic, sau un grătar, toate pentru localnici și turiști. Serbările Zăpezii sunt o reușită, chiar dacă nu avem prea multă zăpadă”.
Schi, săniuș, patinoar, ATV-uri
Pe lângă schi, săniuș și patinaj pe patinoarul artificial din centrul stațiunii, pentru a face față cerințelor sporite de agrement, numărul ATV – urilor de închiriat pentru turiștii veniți la Vatra Dornei a crescut semnificativ.
Cu doar 80 de lei/oră puteai să conduci un Polaris, Bombardier sau Linsdai pe străzile din stațiune, dar și pe potecile montane accesibile acestor vehicule cu capacități cilindrice cuprinse între 300 și 500 cmc.
O alternativă pentru cei care preferă turismul ecologic au fost plimbările cu șareta sau cu săniile trase de cai, sau traseele montane deschise și pe care jandarmii montani și salvamontiștii le-au monitorizat cu foarte mare atenție, pentru a împiedica accesul „aventurierilor” neechipați corespunzător.
Gustări calde și vin fiert
Buna dispoziție a fost completată în parcul stațiunii de vânzătorii de mici, vin și țuică fiartă și cozonac unguresc. Cei veniți la Vatra Dornei și care au renunțat la o masă servită la restaurant și-au putut potoli foamea chiar lângă pârtie sau încălzi cu vin și țuică fiartă, vânzătorii ambulanți de mâncăruri făcând tot felul de reduceri, doar pentru a atrage clienții.
Nici copiii nu au fost uitați de negustori, oferta de jucării fiind foarte bogată. Cei care nu au venit la Dorna echipați corespunzător și-au putut cumpăra căciuli, fulare și mănuși, iar amatorii de îmbogățire rapidă au găsit diverse jocuri de noroc.
Urmează încă două weekend-uri de distracție la Vatra Dornei
Pentru cei ce nu au apucat să ajungă la sfârșitul săptămânii trecute la Vatra Dornei rămâne valabilă invitația pentru următoarele două weekend-uri, când vor concerta Ducu Bertzi, Semnal M, DJ Rinno & Silvia (vineri 30 ianuarie), Animal X, Elena, Desperado (sâmbătă 31 ianuarie) și Fanfara Municipiului Vatra Dornei, Plaiurile Dornelor, Ciprian Porumbescu, Rustic (duminică 1 februarie).
În weekendul 06 – 08 februarie pe scena de la baza Pârtiei “Parc” vor fi prezenți Luna Amară, Giulia, Fly Project, Andreea Bălan, Simplu, Dj Project, Fanfara Municipiului, Matilda Pascal Cojocarița, Moldovița, Yanna.
Organizatorii, mulțumiți de participare
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, consideră că primul weekend din cadrul Serbărilor Zăpezii a fost o reușită.
„Am fost în fiecare seară aici, pe pârtie, și de la seară la seară au fost tot mai mulți spectatori. Nu am reușit să contorizez ce număr de turiști au fost la Vatra Dornei. Cert este că dornenii și cei din Bazinul Dornelor au participat la aceste manifestări”, a precizat primarul Moraru.
„Zăpada o dă bunul Dumnezeu. Nu ne putem plânge că în această iarnă la Vatra Dornei nu am avut zăpadă, chiar începând de la sfârșitul lunii noiembrie și până în prezent nu a lipsit de la Vatra Dornei zăpada și desigur vom avea și de aici încolo. Șase luni de iarnă la Vatra Dornei nu ne scutește de zăpadă. Multă lume a schiat pe seară, când deja vremea se mai răcește, au fost concursuri de schi pe categorii de vârstă, au fost premii consistente oferite de sponsori generoși, am avut și un staf de organizare din cadrul primăriei care s-a ocupat de cele mai mici detalii, nu am aflat să fi existat vreun incident neplăcut, poliție, poliție comunitară, jandarmerie, pompieri, au fost prezenți până la finalul fiecărei zile de spectacole.
Oamenii au fost doriți și de altceva decât de griji cotidiene, de criză, de tot felul de amenințări, ei au vrut și puțină distracție. Noi în acest mod încercăm să păcălim criza”, a declarat Moraru, care a lansat și o invitație pentru următoarele două weekend-uri.
„Pe cei care mai au bani în buzunare îi așteptăm la Vatra Donei, pentru că ospitalitatea noastră bucovineană, hotelurile, restaurantele, pensiunile pun la dispoziție servicii de ținută și, în acest fel, criza de care tot vorbim sperăm să nu afecteze Vatra Dornei”, ne-a declarat primarul Ioan Moraru.










