O tiqui-taca mutantă

Nu știu dacă Jose Mourinho chiar a dat sfaturi portughezilor, dar, ca un mentalist ce se află, sigur a transmis sfaturi și Spaniei! La Roja a ajuns să deturneze sensul inițial al jocului numit tiqui-taca, acela de a produce goluri și spectacol, într-un instrument de tortură pentru adversari, foarte aproape fiind și spectatorii, dacă nu cumva sunt spanioli. Ceva s-a petrecut în laboratoarele paselor spaniole, poate a început să le lipsească ingredientul vârstei adecvate, poate e și suprasaturația unui sezon în care Realul și Barcelona au jucat aproape toate meciurile posibile. Barcelona chiar pe toate minus unul! În schimb, ce există sigur este motivația. Această generație știe că are șansa de a intra definitiv în istorie și o va face cu orice preț. Inclusiv acela de a fi blamată de restul lumii. Se va întâmpla asta un timp, după care performanța în sine va prima. Deocamdată, jocul spaniol mai are doar respectul tehnicienilor, care știu cât de redutabilă e tactica aplicată de Vicente Del Bosque și cât de calificați sunt cei care o pun în practică. Spaniolii n-au mai primit gol de o eternitate în meciurile eliminatorii. Dar și când vor primi! Cristiano Ronaldo a fost atât de aproape în minutul 90 al semifinalei, când a ales soluția unui șut cu stângul, cu mingea ducându-se aiurea în peluză. Dacă avea parte de faza asta mai devreme, când era proaspăt, poate ar fi încercat o simulare a șutului, cu întoarcere spre interior, pe dreptul. Dar nu mai contează, Ronaldo a avut șansa lui, inclusiv destule lovituri libere, și degeaba. Rămâne ca alții să se ocupe de această Spanie în finală. Nu e exclus ca acolo spaniolii să ridice nivelul și să vedem și cealaltă față a jocului lor de posesie, cu combinații verticale, pătrunderi, un-doi-uri, goluri. Dar pentru asta ar trebui să-l mai vedem în teren și pe Fernando Torres, măcar din superstiție, ca autor al unicului gol din finala de acum patru ani.