O tavă cu 72 de fecioare pentru un domn martir



În fața valului de informații publice privind cele șapte crime comise de tânărul jihadist francez în orașul Toulouse, primul gând care îți vine în minte este al câtelea măcel cu rădăcini religioase o mai fi și ăsta. Apoi, câte masacre de același fel vor urma și în care puncte ale globului vor fi ele puse în operă, fiindcă globul ăsta al nostru, cum am învățat la geografie, e al naibii de rotund și-ncă se mai face.
Până una-alta, pe zidurile urbane, colegii de religie și de minte rătăcită ai ucigașului au scris mesaje de simpatie și de susținere pentru fapta lui, concomitent cu mesaje de ură contra victimelor sale moarte. Cum sângele apă nu se face, fratele său mai mare se declară și el mândru de actele bravului mezin.
Șomer, dar mulgând un ban hrănitor din traficul de droguri, Mohamed Merah s-a văzut peste noapte oleacă de vedetă internațională, dată la știri grupa mare. Iar acum, după cum singur a declarat-o, speră la o răsplată pe măsură pentru vitejia faptelor sale, constând în suma de 72 de fecioare, care să-l aștepte cuminți în ceruri, predate sub semnătură de consilierii marelui Allah.
Exprimându-ne cu puțin cinism, prima parte a problemei s-a rezolvat, fiindcă ucigașul a plecat și el dintre cei vii. Mai urmează recepția fecioarelor.
E de-a dreptul imposibil să nu rămâi tâmpit de uimire. Desigur, nu prostănacul ăsta ucigaș e vinovat, ci aceia care, profitând de puținătatea creierului său, i-au îndesat în cap ideea că undeva îl pot aștepta pe-un domn martir 72 de fecioare (72, frate, șapte-zeci-și-încă-două!!!!) gata să-i facă masaj la tălpi și să-l pupe sub buric, până se înalță la un nou rând de ceruri.
În mod sigur, nici măcar nu merită să mai glumești pe seama acestor bazaconii criminale. Totuși, presupunând că ipoteza sa postmortem e adevărată, mă întreb dacă o să facă față slăbănogul ăsta de arab la 72 de fecioare? N-or să scoată domnișoarele untul din el sau, doamne ferește, n-or să-l omoare încă o dată?