O tânără și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită grav, într-un accident petrecut dimineață, la Preutești

Autoturismul în care se aflau cele două tinere a fost distrus în urma impactului devastator

Un grav accident rutier, petrecut în această dimineață pe un drum din satul Basarabi al comunei Preutești, a curmat viața unei tinere de 19 ani.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 07.00, în timp ce două tinere de 19 și 20 de ani se deplasau cu un autoturism pe o șosea din Basarabi. În condiții în curs de stabilire, autoturismul a intrat în coliziune frontală cu o autobetonieră, impactul fiind devastator pentru autoturismul în care se aflau cele două tinere.
Prin intermediul unui apel la 112 a fost solicitată intervenția echipelor de salvare, la fața locului ajungând în scurt timp o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijinită de două echipaje SAJ.
În ciuda încercărilor de salvare a tinerei de 19 de ani, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, fiind declarant decesul acesteia. Tânăra de 20 ani era conștientă, dar cu multiple traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autobetonierei nu a necesitat intervenții medicale și transport la spital.
Polițiștii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili modul în care s-a petrecut tragedia și cine se face vinovat de producerea gravului accident rutier.

Autobetoniera a lovit frontal autoturismul

Autoturismul distrus, în care se aflau cele două tinere
Autoturismul distrus, în care se aflau cele două tinere
Autoturismul în care se aflau cele două tinere a fost distrus în urma impactului devastator
Autoturismul în care se aflau cele două tinere a fost distrus în urma impactului devastator

Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele