Tragedie în munții Bucegi, unde o tânără de numai 24 de ani, originară din comuna Boroaia, județul Suceava, și-a pierdut viața după ce a alunecat pe o stâncă. Mădălina Itu a căzut de la câteva zeci de metri, iar leziunile pe care le-a suferit s-au dovedit mult prea grave pentru a mai putea fi salvată, în ciuda unei desfășurări de forțe impresionantă.
Accidentul s-a petrecut pe Jepii Mici, o zonă unde numărul cazurilor de acest fel este, din păcate, destul de mare. Reprezentanții Salvamont Bucegi au spus, într-o postare pe internet, că grupul din care făcea parte suceveanca a fost avertizat să nu se aventureze pe acest traseu.
„Ea se afla într-un grup de mai mulți tineri, care au sunat la salvamont chiar înainte să plece în traseu, pentru a cere informații. I-am avertizat asupra pericolelor existente și le-am recomandat să nu facă acest traseu într-o zi atât de ploioasă, dar nu au ascultat sfaturile mele și și-au văzut de drum. Fata a căzut aproximativ 30 de metri și a suferit multiple traumatisme incompatibile cu viața.
Toată intervenția a durat mai puțin de o oră și s-au făcut manevre de resuscitare chiar și în timpul transportului până la ambulanță. Din păcate, fata nu a supraviețuit….”, este mesajul transmis de Salvamont Bucegi.
Tânăra care s-a rănit grav după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie pe Jepii Mici, în Munții Bucegi, a fost declarată decedată după ce medicii au efectuat zeci de minute manevre de resuscitare.
Mădălina Itu se afla în stop cardio-respirator în momentul când a fost găsită de salvamontiștii din Bușteni, fiind coborâtă de pe munte și dusă la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Sinaia în timpul efectuării manevrelor de resuscitare, conform datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova.
În urma impactului cu stâncile, fata a suferit leziuni foarte grave, respectiv un traumatism cranio-cerebral grav, traumatism forte la nivel toraco-abdominal, o plagă de aproximativ 20 cm în regiunea hipogastrică, fracturi deschise la nivelul șoldului și piciorului, leziuni care au condus ulterior la deces.
Mădălina Itu terminase studiile Academiei Militare Tehnice în cursul anului trecut, iar acum urma un master și în paralel lucra în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Corpul neînsuflețit va fi adus la Boroaia astăzi, iar înmormântarea va avea loc în cimitirul din sat cel mai probabil miercuri sau joi.