Neatenție

O tânără a ajuns la spital și trei mașini au fost avariate, în urma unei coliziuni în lanț



O tânără a ajuns la spital și trei mașini au fost avariate, în urma unei coliziuni în lanț
O tânără a ajuns la spital și trei mașini au fost avariate, în urma unei coliziuni în lanț

Neatenția la volan a unui tânăr din Botoșani a dus la producerea unei coliziuni în lanț, în care au fost implicate trei autoturisme și în care o tânără de 21 de ani a fost rănită.
Accidentul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 21.30, în timp ce un tânăr de 21 de ani din județul Botoșani conducea un autoturism pe DN 29, în localitatea Plopeni din orașul Salcea. Din cauza neadaptării vitezei, tânărul nu a putut păstra distanța regulamentară față de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani aflat în fața sa și a intrat în coliziune față spate cu acesta. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul, condus regulamentar de un tânăr de 27 de ani din orașul Salcea. Accidentul s-a soldat cu o persoană rănită, o tânără de 21 de ani din Botoșani, aflată în primul autoturism, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne însă internată.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la spital li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele tânărului de 21 de ani care a provocat accidentul, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări