Zilele de la finalul săptămânii trecute i-au găsit pe polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava în controale pe drumurile publice, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor produse din cauza vitezei excesive în trafic. Alături de polițiștii suceveni, la acțiune au participat și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, acțiunea desfășurându-se pe șoselele din întreg județul Suceava.
În timpul acțiunii polițiștii au aplicat 700 de sancțiuni contravenționale în valoare de 344.300 de lei. 428 dintre aceste sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 272 pentru alte abateri la regimul rutier.
În cursul controalelor polițiștii au reținut 100 de permise de conducere, dintre care 68 pentru viteză peste limita legală, 29 pentru depășire neregulamentară și trei pentru alte abateri rutiere și au retras nouă certificate de înmatriculare.
Un echipaj de poliție aflat sâmbătă dimineață pe DN 2E, în zona comunei Rădășeni, a înregistrat cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 143 km/h în afara localității. Viteza legală pentru acea porțiune de drum este 90 km/h, șoferul depășind cu 53 km/h viteza legală. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din județul Vaslui, care a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor legale, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării.