O sută de copii din fostul „Orfelinat al groazei”, cu vârste între 9 luni și 10 ani, au fost folosiți pentru experimente clinice pentru Aslavital

Cercetarea puținelor date la care avem acces, despre fostul Spital de Neuropsihiatrie Infantilă Siret, așa-numitul „Orfelinat al groazei”, arată că pe copii care au fost internați acolo au fost efectuate experimente clinice. Date despre administrarea la copii din spital a Aslavitalui infantil, un produs pe bază de clorhidrat de procaină, au fost prezentate la simpozionul „Psihiatria azi – actualități și perspective în asistența bolilor psihice”, la Iași, în 11-12 octombrie 1985, într-o comunicare cu titlul „Unele considerații privind efectele produsului Aslavital infantil în tratamentul asociat recuperator al copiilor cu deficiențe neuropsihomotorii”. Autori sunt medicii Georgie Popescu, fost director al spitalului timp de 25 de ani, Dan Rusu, Ofelia Popoveniuc, Ioan Lumei și psihologul Violeta Grigoraș.
Aslavitalul pentru copii a fost produs în 1978 și omologat în 1984. La un moment dat, se pare că în jurul anilor 2000, a fost retras de pe piață, fără nici o explicație. Aslavitalul, ca și Gerovitalul, este un medicament controversat în lumea științifică internațională și sporadic în România chiar din anii 1961-1980, dar pentru cea care le-a inventat, Ana Aslan, și pentru regimul comunist acest lucru nu a avut nici o importanță.
Din discuțiile cu medicii Ofelia Popoveniuc și Dan Rusu se pare că la Siret Aslavitalul a fost folosit în jurul anului 1980: „eu am lucrat acolo din 1974 până în 1976” – dr. Popoveniuc; „am terminat facultatea în 1980, am lucrat la Siret primul an de stagiatură, după terminarea facultății, vreo 5-6 ani” – dr. Rusu.
Potrivit comunicării prezentate de dr. Popescu la simpozionul de la Iași, a fost supus la tratament cu Aslavital infantil „un lot de 100 de copii handicapați neuropsihomotor cu un IQ cuprins între 30-60, cu vârsta între 9 luni și 10 ani și un lot martor tot de 100 copii cu același grad de intelect și aceeași vârstă căruia nu i s-a acordat tratament cu Aslavital, urmând numai terapia obișnuită clasică”.
Ce mai știm, din aceeași sursă, este că „majoritatea copiilor incluși în observație și tratament proveneau din climate și medii familiale dezorganizate, familii alcoolice și pe fond de patologie neuropsihică. Cu antecedente personale – menționăm cauze agresionale diverse (traumatisme obstetricale, toxice, infecțioase, prematuritate etc.), survenite pre, intra și post natal, ce au determinat retardul psihomotor al copilului”. Prin urmare, nici nu intra în discuție obținerea unui acord al familiei pentru experiment.
Medicul a notat că inițial toți cei 100 de copii ai lotului în tratament au fost testați pentru toleranță la Aslavital infantil „și nici unul nu a dat semne de sensibilitate la acest produs”. „În prealabil, atât lotul martor, cât și lotul în tratament au fost investigate complex, clinic, psiho-pedagogic, EEG, laborator și Rx. cu mijloace accesibile la nivelul nostru. Toate aceste investigații au fost repetat susținute pe întreg parcursul cercetării, notându-se dinamic evoluțiile subiecților”, se arată în comunicare.
Clorhidratul de procaină este contraindicat copiilor mai mici de 3 ani
Prospectul clorhidratului de procaină precizează în mod expres că acest produs nu se administrează la copii cu vârsta mai mică de 3 ani, dar cu toate acestea 10 copii din lotul de tratament aveau vârsta între 9 și 12 luni, iar 20 de copii aveau între 1-3 ani. Un alt aspect de remarcat este că acestor copii bolnavi neuropsihic, pe durata celor 2 ani de administrare a Aslavitalului, le-a fost suspendată medicația curentă, după cum se precizează chiar în comunicarea prezentată la simpozion, deoarece medicamentele lor ar fi putut intra în contradicție cu produsul administrat: „Știut fiind faptul că unul dintre metaboliții procainei din compoziția produsului este acid paraaminobenzoic, s-au evitat riguros antagoniștii competitivi cu acidul paraaminosalicilic. Lotul martor a beneficiat însă de terapia curentă, clasică de întreținere, inclusiv maturizante cerebrale (encephabol, enerbol-lecitină, vitamina B6, glutarom etc.). Menționăm că la lotul de tratament nu s-au administrat alte medicații cu efect neurotrop, cu excepția tratamentului de fond antiepileptic – acolo unde a fost cazul”.
Paragraful referitor la condițiile de spitalizare pare acum, când știm cum stăteau lucrurile acolo, de o ironie dureroasă: „în pregătirea psihicului acestor copii un rol important l-au avut și condițiile de spitalizare, microclimatul, ambianța salonului, a localului de terapie ocupațională, a școlii (curățenie, luminozitate, lenjerie de corp și pat, îmbrăcăminte, odihnă, comportamentul personalului). E vorba în primul rând de căldura cu care a fost înconjurat de personalul care l-a îngrijit și educat, de contactul permanent al copilului cu cineva din unitate”.
Rezultatele au indicat însă și un procent declarat de 8,28% din cadrul celor două grupe supuse studiului, de copii care au avut și deficiențe grave neuromotorii.
Altfel, autorii au notat că după doi ani de tratament, „lotul de copii care a fost supus tratamentului cu Aslavital infantil asociat cu un program de instrucție-educație, terapie ocupațională și kinetoterapie față de lotul martor a făcut progrese mult mai mari prin îmbogățirea vocabularului, printr-o exprimare gramaticală mai corectă, o ușoară maturizare afectivă, micșorarea episoadelor de depresie anxioasă, de furie, o mai mare stabilitate a deprinderilor elementare și un progres substanțial în planul învățării, a adaptabilității în munca de ateliere și al socializării”.
Întâmplător sau nu, în anul 1981 s-a înregistrat cel mai mare număr de decese în spitalul de la Siret, 81 de copii decedați, conform cercetărilor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, finalizate printr-un denunț penal pentru tratamente neomenoase aplicate în perioada regimului comunist copiilor internați în Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret. Deoarece toate documentele din arhiva fostului spital au fost ridicate de poliție în vederea anchetei penale, nu am avut acces la registre și fișe medicale din care să urmărim ce s-a întâmplat cu fiecare copil din lotul supus tratamentului.
Prof. dr. Ostin Mungiu: „Dacă acești copii au fost folosiți ca niște cobai prin comenzi de undeva de sus, atunci responsabilitatea trece și asupra celor care au ordonat așa ceva”
Pentru un punct de vedere avizat în legătură cu acest experiment clinic pe copii bolnavi de la Siret l-am contactat pe profesorul emerit dr. Ostin Mungiu, medic primar, farmacolog, membru activ al numeroase societăți științifice din țară și din străinătate, printre care New York Academy of Sciences și American Chemical Society din SUA, al Asociației Europene de Farmacologie clinică și al Federației Europene a Societăților de Neuroștiințe.
După ce a citit comunicarea prezentată la simpozion, profesorul Mungiu a afirmat că este „un studiu inutil, dacă nu cumva a fost și dăunător, o lucrare făcută conjunctural sau ca să se pună bine cu șefii de la București sau cu șefii de la Iași”. El s-a întrebat dacă Ana Aslan a știut despre experiment, apreciind că, dacă a știut sau chiar a dat ordin să fie făcut, „atunci vina urcă la nivelul la care s-au luat aceste hotărâri”.
De asemenea, renumitul profesor a întrebat dacă medicii de la fostul spital din Siret au avut aprobare de experiment pe copii, aprobare care trebuie luată de la aparținători, fie că sunt părinți, fie că sunt unitățile care se ocupă de supravegherea acestor copii. „Aceste lucruri trebuie să fie la dosarul cercetării, să se vadă că cineva a fost de acord cu aceste experimente. Au lucrat în disprețul considerentelor etice în organizarea unui studiu. Studiul nu are nici o bază științifică și nici etică. O chestie de conjunctură, ca să se laude ei pe undeva sau să răspundă unei comenzi de sus. Dacă acești copii au fost folosiți ca niște cobai prin comenzi de undeva de sus, atunci responsabilitatea trece și asupra celor care au ordonat așa ceva. În speță, dacă doamna Aslan știa și a pus să se facă așa ceva”, a declarat profesorul.
Acesta a explicat că astăzi un studiu clinic pentru un medicament nou durează 16 ani, de la moleculă până ajunge în farmacii, din care 6 ani trec până ajunge la om. La copii este și mai complicat și se lucrează „de 10 ori mai atent decât o faci la adult” și din acest motiv multe companii farmaceutice se feresc de studiile pentru medicamente de uz pediatric. La Siret, apreciază profesorul Ostin Mungiu, experimentarea Aslavitalului pe copii s-a făcut cu „totală nepăsare, totală inconștiență, cu hai să dăm, să vedem ce se întâmplă”.
De altfel, a remarcat omul de știință, chiar autorii experimentului clinic recunosc că în privința efectului Aslavitalului „trebuie făcută o investigație riguroasă”. „Adică investighezi doi ani niște copii, ca să vezi ce iese? Asta-i știință?”, întreabă retoric profesorul, care a mai spus că „aceste studii ar fi putut fi efectuate pe animale, nu pe copii”.
Trei dintre autorii experimentului clinic își amintesc vag sau deloc despre asta
Fostul director al Spitalului de Neuropsihiatrie Siret, dr. Georgie Popescu, este astăzi în vârstă de 95 de ani, de curând a suferit o intervenție chirurgicală și nu l-am contactat pentru un punct de vedere asupra acestui subiect. Alți trei autori ai articolului referitor la experimentul clinic cu Aslavital, medicii Ofelia Popoveniuc, Dan Rusu și Ioan Lumei, ne-au declarat, ieri, că nu-și amintesc despre asta. Referitor la experimentul clinic, dr. Popoveniuc ne-a declarat că a fost efectuat cu siguranță la solicitarea forurilor superioare. „Era spital republican, sub oblăduirea Ministerului Sănătății, la vremea aceea. S-au făcut diverse studii, inclusiv un studiu genetic, dar nu-mi amintesc absolut nimic. Eu am lucrat puțin acolo, din 1974 până în 75-76. Nu știu dacă am avut o contribuție prea mare la acel studiu”, a spus medicul.
„Țin minte vag că a fost un studiu, probabil am fost și eu angrenat, dar nu cred că eram atât de important, ca medic stagiar. Grupele de vârstă mici nu intrau sub incidența mea, poate la copiii mai mari am făcut ceva măsurători. Din câte știu, experimentul nu avea cum să fie cerut direct de Ana Aslan, dar nu cred că a fost nici la inițiativa spitalului. Am lucrat acolo după terminarea facultății, vreo 5-6 ani”, a afirmat dr. Rusu. „Nu-mi amintesc nimic, îmi pare rău”, ne-a spus dr. Lumei.
Întrebați care este cea mai puternică amintire din acei ani, de la Siret, dr. Popoveniuc a răspuns: „era groaznic”, iar doctor Rusu – „am fost în purgatoriu”.
Reamintim că Parchetul General a început ancheta în cazul denunțului făcut anul trecut de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru tratamente neomenoase aplicate în perioada regimului comunist copiilor internați în Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret. Pentru început denunțul vizează perioada 1980-1989, când au murit 340 de copii, dar potrivit estimărilor cercetătorilor de la IICCMER, din 1956 până în 2001 la Siret au murit circa 3.000 de copii, din cei 8.586 care au fost internați aici. Experții institutului arată că mulți au murit din cauza unor boli sau afecțiuni ușor de prevenit sau de diagnosticat din timp și care puteau fi tratate. Pe de altă parte, spun ei, alte cauze ale morții copiilor sunt tratamentele neomenoase la care au fost supuși.