Galleria Mall

O sută de copii cu dizabilități, prezenți la acțiunea „Moș Nicolae pentru fiecare copil”

Asociația părinților cu copii cu nevoi speciale Suceava organizează marți, 6 decembrie, la Galleria Mall Suceava, acțiunea „Moș Nicolae pentru fiecare copil”, ediția a VII-a, la care vor lua parte o sută de copii cu dizabilități. Evenimentul, la care vor lua parte copii bolnavi ai căror părinți fac parte din asociație, dar și copii din comunitate, are loc între orele 12:00-14:00, la Galleria Mall. Toți copiii vor primi din partea Asociației părinților cu copii cu nevoi speciale Suceava pachete cu haine și jucării, iar de la partenerii acțiunii – Galleria Mall Suceava, pachete cu dulciuri și fructe, „oficial” de la Moș Nicolae. Președinta Asociației părinților cu copii cu nevoi speciale Suceava, Eugenia Hodoroabă, ne-a explicat că acțiunea de pe 6 decembrie va fi posibilă „prin generozitatea unui om de suflet, administratorul firmei MCA Building Invest SRL București, cu care am avut doar o discuție telefonică și pe care nu-l cunoaștem personal. Sponsorizarea pe care ne-a oferit-o va face posibilă și funcționarea serviciului de psihoterapie pentru părinți, pe tot parcursul anului 2012. Acest serviciu este oferit gratuit de către Asociația părinților cu copii cu nevoi speciale Suceava, tuturor părinților cu copii cu dizabilități, atât din asociație, cât și celor din afara ei”.

Recomandări

63 de copii au beneficiat anul trecut de servicii gratuite de ludoterapie, logopedie, terapie senzorială, la Casa Teona

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”