Marii producători mondiali de țigări prosperă și-i doare la bască de lupta anemică dusă împotriva lor. Este evident că planeta noastră fumează tot mai îndrăcit, iar din campaniile împotriva fumatului se alege fumul și scrumul. Pământul este o imensă scrumieră. Nimeni nu se desprinde de lulea; dimpotrivă, mușterii aderă la ea. Campaniile împotriva fumatului devin caraghioslâcuri în toată legea. Sau niște pretexte minunate ca să se mai părăduiască niște fonduri publice.
Oricât s-ar scumpi cuiele astea pentru sicriul personal, fumătorul nu renunță cu nici un chip la năravul său constant. Puțin îi pasă că îl dojenește medicul specialist și îl imploră nevasta. Prin exemplu personal, o convinge și pe nevastă să se apuce. Iar pe medic îl schimbă urgent cu unul fumător.
Țările deștepte ale lumii au înțeles acest lucru. Și nu țin coada sus, ca noi. Au înțeles că producătorii de iarba dracului fac parale copleșitoare, au înțeles că aceste parale trebuie dijmuite. Au înțeles că boala cruntă a momentului nu este în legătură cu tabagismul. Boala actuală a lumii este sărăcia.
Țări serioase, țări normale ca Austria și Germania au acționat în consecință. Așa se face că reclamele la țigări sunt prezente la vedere în Viena sau Berlin, de exemplu. Pe străzi, în gări, în stațiile de autobuz. Peste tot, la vedere.
Iată noul pachet de „Chesterfield”, distrează-te acum alături de țigările „Gauloise”, ia de-aici un „Viceroy”. Fete frumoase și tineri la început de virilitate își afișează dinții, sugând țigara. Fiindcă reclamele îi vizează în primul rând pe ei, noii trăgători din bătrânul viciu. Mai teribiliști, mai ușor de manipulat. Vechea poveste.
Dar nu doar reclama stradală este omniprezentă. Ci și publicitatea în ziare și reviste.
Numai noi, niște rupți în cur cu coada sus, am interzis acest rezervor de bani. Omorâm lumea cu taxele și impozitele, dar lăsăm marii producători de tutun să-și facă mendrele.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
