Personalul Casei Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava i-a făcut luni o surpriză plăcută artistului plastic Mihai Pânzaru PIM, cu câteva ore înaintea momentului de celebrare publică organizat la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
Mihai Pânzaru PIM, care a venit să-i ofere directorului CCD Suceava, prof. Traian Duminică, volumul „Poetry from Bucovina”, carte dedicată memoriei soției sale, prof. Gica Pânzaru (care s-a stins în luna noiembrie 2010), care a făcut parte până la pensionare din colectivul CCD Suceava, a fost primit cu un tort aniversar și i s-a cântat „La mulți ani!”, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani.
Gestul, care l-a impresionat pe PIM, a constituit totodată un prilej pentru aducere aminte între foștii colegi a celei care a fost prof. Gica Pânzaru, un pedagog apreciat de toți cei care au cunoscut-o.
Mihai Pânzaru PIM, care a publicat la Editura „George Tofan” a CCD Suceava două cărți de grafică, „Din lirica eminesciană” (2008) și „Respirând cu Nichita” (2009), are în continuare (în memoria soției sale, a prieteniei cu prof. Traian Duminică și a respectului și bunei conlucrări cu colectivul acestei instituții), câteva proiecte editoriale care vizează publicarea în acest an, la aceeași editură, a trei cărți care vor ilustra grafic lirica lui Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Nicolae Labiș.
Odată cu tortul, PIM a primit un tricou și o cană de porțelan, personalizate cu fotografia sa.