Prima româncă ce a urcat pe cel mai înalt munte din lume – vârful Everest, din munții Himalaya, la 8.848 metri, este o suceveancă. Recordul ei este consemnat atât de Himalaya Database, cât și de Federația Română de Alpinism și Escaladă.
Otilia Ciotău a atins vârful Everest în data de 23 mai 2019, în cadrul unei expediții comerciale internaționale organizate de o companie americană.
Pentru ascensiune, ce s-a desfășurat pe versantul nordic al masivului, prin Tibet, China, Otilia a utilizat oxigen suplimentar și a beneficiat de sprijinul șerpașilor – ghizii care însoțesc alpiniștii ce urcă pe vârfurile din Himalaya.
„M-am născut în Suceava într-o zi geroasă de iarnă acum mai bine de 38 de ani. Am învățat repede de la unduirea spinărilor de uriaș – dealurile Podișului Sucevei – că în viață te confrunți în permanență cu urcușuri și coborâșuri și niciodată nu poți să știi ce vei găsi dincolo de următorul deal”, povestește Otilia, care în prezent locuiește în SUA, în Washington, DC, și lucrează la Banca Mondială.
Absolventă a promoției 1995-1999 la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Otilia și-a continuat studiile în domeniul bancar și al piețelor de capital la ASE București, apoi la școala doctorală DoFin.
O perioadă a predat în cadrul ASE București, la Facultatea de Finanțe-Bănci, iar după o experiență de un deceniu în sectorul bancar românesc, la Piraeus Bank, Banca Națională și BCR, Otilia Ciotău a ajuns să lucreze în SUA, la Banca Mondială.
După aproape trei ani de activitate, Otilia Ciotău a devenit Senior Investment Officer Manager în cadrul Trezoreriei Băncii Mondiale, unde deține în prezent funcția de Senior Portfolio Manager.
Cum a ajuns să urce Everestul și ce legătură este între matematică, pasiunea ei pentru cifre și cariera pe care a urmat-o, a explicat Otilia într-un interviu acordat reprezentanților Federației Române de Alpinism și Escaladă: „Munții sunt una din pasiunile mele cele mai vechi. Când aveam 14 ani, am auzit despre primul român care a escaladat Everestul – Constantin Lăcătușu – și pentru câteva secunde am uitat să respir. M-a impresionat atât de mult reușita lui, încât am început să citesc tot mai mult despre munți și am ajuns să fac liste după liste cu munții pe care urma să-i escaladez. Toate listele începeau cu același nume: Everest. Dar, pentru că în familia mea majoritatea timpului era dedicată studiului științelor exacte, și sportul și timpul petrecut în natură erau pe plan secundar, m-am gândit că e imposibil pentru mine să ajung vreodată acolo. Ce nu am știut atunci, dar am aflat mai târziu, este că, studiind matematica și concentrându-mă ore în șir pe rezolvat probleme dificile, îmi antrenam de fapt mintea și voința și că acest tip de antrenament era la fel de important pentru o expediție pe Everest ca și antrenamentul fizic. Am pus cele două visuri „imposibile” – urcatul pe Everest și navigatul în jurul lumii – deoparte pentru mulți ani de zile, pentru a studia finanțe și matematică și pentru a-mi face o carieră. Până când, într-o zi, în timp ce lucram la un proiect care este foarte aproape de sufletul meu, construirea încrederii în sine pentru fetele care încearcă să își găsească drumul în viață, am înțeles că a venit momentul ca visul cu Everest să fie scos de la naftalină. Visul meu era «frumoasa din pădurea adormită» și se trezea la viață după mai bine de douăzeci de ani”.
Pregătirile pentru Everest, cel mai înalt munte din lume
Escaladarea Everestului, cel mai celebru dintre culmile munților Himalaya (cunoscut și sub numele de Chomolungma – mama universului), atât datorită înălțimii sale – 8.848 de metri, cât și pentru tragediile petrecute acolo, nu putea fi făcută fără o pregătire intensă și enorm de multă voință. De exemplu, unul dintre pericolele cu care se confruntă alpiniștii pe muntele Everest sunt blocurile uriașe de gheață, care sunt gata să se rostogolească în orice moment.
„Cât am locuit în România, am hoinărit ceva timp prin munți, fără a participa în vreo expediție serioasă. Oriunde m-am aflat în lume și am găsit munți în apropiere, nu am ezitat să-i explorez: Elveția, Australia, Africa de Sud, Austria, Saint Lucia, SUA etc. După ce am decis să urc pe Everest, m-am antrenat în Colorado pe diverși munți urcând, de exemplu, pe vârful Quandary (4.348 metri) pe un viscol incredibil. Am avut o experiență extraordinară pe muntele Washington – unde se spune că vremea poate fi la fel de potrivnică ca pe Everest, unde am fost prinsă într-o furtună de zăpadă; a trebuit să mă întorc, chiar dacă eram aproape de vârf, dar am înțeles cât de necruțătoare pot vântul și frigul să fie. În New Hampshire am învățat să escaladez gheața și m-am bucurat să descopăr nu numai că îmi place foarte mult acest sport, dar am și o afinitate deosebită pentru el. În DC m-am antrenat de câteva ori în sala de escaladă.
Am început prin a citi istorisiri ale celor care au urcat pe Everest și am identificat din start punctele mele slabe, cum ar fi lipsa de experiență în escaladări la altitudini ridicate și cu rucsac de greutate semnificativă în spate, și am găsit soluții. De exemplu, pentru aproape patru luni am dormit într-un cort cu aer cu oxigen redus pentru a simula condițiile de la altitudine ridicată și m-am antrenat pe bicicletă cu masca cu oxigen redus. Pe lângă antrenamentul cu greutăți pentru brațe, am purtat aproape în permanență în spate o vestă cu greutăți de 20 kg, precum și greutăți la glezne, pentru a-mi obișnui picioarele cu ghetele grele pentru mers la altitudine și colțari.
Mi-ar fi plăcut să am munți mai înalți în apropiere de Washington DC sau mai multe zile de concediu ca să pot să mă antrenez cât mai mult urcând pe munte. Dar pentru că nu a fost posibil, a trebuit să improvizez… am urcat scări ore întregi, în ritm alert, și am alergat, tot pentru ore întregi, uneori pe întuneric, prin zăpadă, cu vesta de greutăți în spate și cu greutăți la glezne, pe dealurile din parcul Rock Creek. În fiecare zi m-am obișnuit să mă trezesc la 4-5 dimineața și până la începerea serviciului să parcurg 15-20 de kilometri pe bicicletă, să alerg 5-6 kilometri și să înot, dacă mai rămânea timp. Seara după serviciu – vâsle, greutăți și antrenament pentru abdomen. Pentru minte, meditație și cărți despre Everest, precum și episoade TED despre oameni care au reușit să transforme imposibilul în posibil, ca de exemplu Diana Nyad și Lewis Pugh”, a mai spus Otilia Ciotău.
Performanța sa este cu atât mai meritorie cu cât escaladarea și coborârea Everestului le-a făcut în condiții de frig extrem, care i-au produs „arsuri” la nivelul pielii, cât și cu patru coaste fracturate în timpul traversării trecătorii North Col, care leagă vârfurile Everest și Changtse.
Prin reușita sa, Otilia Ciotău vrea să îi inspire și pe alții să lupte pentru visurile lor: „Sper că, împărtășind călătoria mea și lecțiile de viață pe care le-am învățat, mai multe fete vor avea curajul și încrederea în sine de a porni în escaladarea celui mai înalt munte dinăuntrul lor. Rețeta mea e simplă: dă-ți seama care e pasiunea ta adevărată și visează să o îndeplinești, antrenează-te pentru îndeplinirea visului tău ca și cum însăși existența universului ar depinde de el, închide ochii la cuvintele de descurajare ale celor din jurul tău și pornește în îndeplinirea visului cu toată concentrarea și entuziasmul de care ești capabil!”
