Competiții

O suceveancă la Campionatul Balcanic de Cros

Erzilia Țîmpău va participa la Campionatul Balcanic de Cros din Turcia
Erzilia Țîmpău va participa la Campionatul Balcanic de Cros din Turcia

O singură suceveancă va face parte din lotul de senioare ce va reprezenta România la Campionatul Balcanic de Cros din Turcia. Elena Erzilia Țîmpău din Câmpulung Moldovenesc, sportivă și antrenoare legitimată la CSM Suceava a fost inclusă în acest lot ca urmare a selecției naționale ce a avut loc săptămâna trecută la Buziaș. Sportiva a ocupat locul II în clasamentul selecției, competiție ale cărei prime patru clasate devin membre ale lotului reprezentativ al României pentru Campionatul Balcanic de pe 1 martie. Elena Erzilia Țîmpău a mai obținut recent și două titluri de campioană națională universitară, la proba de 1.500 metri (cu timpul de 4 minute și 33 secunde) și 3.000 metri (9 minute și 49 secunde). Ea ne-a declarat că meritul acestor performanțe nu și-l poate adjudeca singură, pentru că nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor oameni deosebiți din conducerile DJTS, CSM Suceava și Universității „Ștefan cel Mare”, care au avut încredere în potențialul său sportiv.
Revenită după o pauză de 10 ani
Fostă campioană balcanică în repetate rânduri la individual și cu echipa, vicecampioană europeană și mondială, deținătoare a peste 50 de medalii, Erzilia Țîmpău a avut o revenire spectaculoasă după o pauză competițională de un deceniu. Elena Erzilia Țîmpău ne-a mărturisit că au existat momente în care nici ea însăși nu a mai îndrăznit să spere că va reuși să fie selecționată din nou pentru un campionat balcanic și din acest motiv bucuria victoriei este uriașă. „Deși după un an de muncă, după ce am avut nevoie de foarte multă voință și de mari sacrificii, pot spune acum că mi-am împlinit un vis, împlinire pe care nu o mai credeam posibilă. E drept că, dacă țin cont de performanțele mele din trecut, ar trebui să consider acest rezultat mai modest, dar pentru că am avut această lungă pauză de zece ani din viața sportivă trebuie să admit că selecția pentru Campionatul Balcanic mi-a redat speranța și încrederea în forțele proprii”, ne-a mai spus sportiva.

Recomandări

Lotul României, selecționat la Suceava, a cucerit zece medalii la Internaționala de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității