Șefă pe șantier

O suceveancă de 30 de ani este autoarea celui mai lung iaht construit de un român pe Mediterana

Alexandra Tărniceru
Alexandra Tărniceru

Fie că îmbracă sacoul cu epoleți, uniforma pompierului sau au pus, în mod profesionist, mâna pe volanul unui tir, tot mai multe femei își fac simțită prezența în domenii „rezervate”, în mod tradițional, bărbaților.
Ambițioasă și cu un caracter suficient de puternic pentru a pătrunde într-un domeniu profesional ostil doamnelor, Alexandra Tărniceru, o tânără de 30 de ani, din Vatra Dornei, este șefă de șantiere în construcții navale din Italia. Conduce ocompanie care oferă o gamă largă de servicii în cadrul procesului de producție și montaj de nave comerciale și de agrement, iar cu sprijinul echipei sale de muncitori români, a predat peste 20 de nave pe care le-a construit de la zero.
Este cunoscută drept românca ce a construit cel mai lung iaht de pe Mediterana, un proiect ce a însemnat doi ani de șantier, „putere de muncă și nebunie”, precum mărturisește tânăra, completând că „nu mi-am pierdut niciodată încrederea, și asta m-a ambiționat și mai mult”.
Lucrează cu echipe de români
Alexandra este originară din Vatra Dornei, unde a crescut până la vârsta adolescenței. Orășelul de munte i-a oferit o mulțime de amintiri minunate, drumețiile, activitățile sportive și petrecerile cu prietenii la cabană zugrăvind o copilărie frumoasă.
Liceul și facultatea le-a urmat la București, studiind marketing și gestiunea afacerilor, pentru ca mai apoi să aprofundeze finanțele în Marea Britanie.
De șase ani, biroul său nu este în vreo clădire de sticlă, cu multe etaje, ci în câte o hală imensă, unde se construiesc, de la A la Z, ambarcațiuni de tot felul. Nu are un program de muncă de la 9 la 5, pentru că provocările sunt la orice pas, iar drumul Italia – România îl bătătorește de câteva ori pe lună. A ales să lucreze cu români bine pregătiți, școliți pe șantiere navale din țară, chiar dacă halele în care construiește iahturi și vapoare se află pe teritoriul Italiei. Prin intermediul firmei sale, Staff SMB, orice proiect oricât de ambițios trece prin toate etapele, de la proiectare la testare, pentru ca mai apoi să devină un succes.
„Am avut diverse joburi până acum șase ani, când datorită unor împrejurări mi-am deschis această firmă care are ca principal obiect de activitate construcții metalice navale. Am încheiat contracte cu diverse șantiere mari din Italia. Am avut ambiție și noroc. Nu este o activitate ușoară, dar cum am mai spus, am oameni care mă susțin, personal calificat din România fără de care nu aș fi reușit. Eu am devenit o imagine prin munca lor”, a povestit tânăra.
Deși e privată de timp liber și vacanțe prelungite, viața Alexandrei dincolo de șantiere înseamnă călătorii și ieșiri cu prietenii.
„Nu prea mai am timp liber, dar când îl găsesc, fug”, a mai completat aceasta.
Visează să aibă propriul său șantier, iar la emulația și vigoarea pe care Alexandra reușește să le transmită, în ciuda vârstei și a constituției sale delicate, nu e loc de pic de neîncredere.
Aprecieri și pe plan local
Numele Alexandrei este tot mai pregnant în afacerile din domeniul naval, iar succesul său de peste granițe are ecou și pe plan local, tânăra fiind evidențiată în cadrul Galei Femeilor antreprenor, de la Suceava. Evenimentul s-a desfășurat la începutul acestei veri, aducând în prim-plan femei de succes în domeniul lor de activitate, care au dovedit că „antreprenoriatul nu are nici gen, nici vârstă”.

Societatea Alexandrei a predat peste 20 de nave pe care le-a construit de la zero
Societatea Alexandrei a predat peste 20 de nave pe care le-a construit de la zero
O suceveancă de 30 de ani este autoarea celui mai lung iaht construit de un român pe Mediterana
O suceveancă de 30 de ani este autoarea celui mai lung iaht construit de un român pe Mediterana
O suceveancă de 30 de ani este autoarea celui mai lung iaht construit de un român pe Mediterana
O suceveancă de 30 de ani este autoarea celui mai lung iaht construit de un român pe Mediterana
Alexandra Tărniceru
Alexandra Tărniceru

Recomandări

Suceveanca Natalia Onofrei îmbogățește scena romanului realist românesc cu „Bejenii”, povestea plecărilor „cu satul” la muncă în străinătate