Umanitar

O studentă cu malformație pe creier are nevoie urgent de 700 de euro



O studentă cu malformație pe creier are nevoie urgent de 700 de euro. Tânăra, în vârstă de 21 de ani, va pleca mâine la Spitalul General al orașului Viena – Universitatea Clinică pentru neurochirurgie, unde va fi supusă la cea de-a treia intervenție chirurgicală, după ce în luna august și noiembrie a anului trecut a suportat alte două operații.
Deși statul român i-a aprobat finanțarea celor trei intervenții chirurgicale (Loredana a fost diagnosticată cu malformație arterio – venoasă cerebrală), tânăra are nevoie de un însoțitor pe perioada cât este internată în clinica din străinătate. Mama ei i-a fost mereu alături, dar, de această dată, pentru că fiica ei este programată marți, 24 mai, pentru operație la Viena, iar mâine trebuie să plece din țară, este disperată, pentru că nu are bani necesari șederii în capitala Austriei, alături de fiică.
Luptă contra timp
„Am însoțit-o pe fiica mea și la celelalte două deplasări la Viena. Am stat cu ea, de fiecare dată, câte trei săptămâni. Am adunat circa 3.000 de euro anul trecut, doar pentru a acoperi cheltuielile pe perioada internării fiicei mele. Am vândut tot cea am avut prin gospodărie. De această dată, nu mai am ce să vând. Sunt disperată. Mai avem nevoie de circa 700 de euro, și nu mai am timp să mai adun acești bani. Operația nu poate fi amânată. Este vorba de terapii neuro – chirurgicale, a treia embolizare cu terapia Gamma – Knife. Trebuie să ajungem urgent”, ne-a povestit mama Loredanei, care se vede pusă în fața unei mari dificultăți. Într-un timp foarte scurt, trebuie să facă rost de bani pentru a-și salva fiica.
Ajutați o studentă!
Mama Loredanei ne-a povestit că fiica ei, pe când avea 8 ani, a căzut la săniuș. A fost dusă de urgență la Iași, unde i s-a găsit un hematom cerebral, care a și fost operat. În anul 2008, tânăra a început să se simtă din ce în ce mai rău, să aibă dureri foarte mari de cap. A fost mai întâi investigată la Suceava, apoi a fost trimisă la o clinică de neurologie din București, unde i s-a pus diagnosticul de malformație arterio – venoasă cerebrală.
„La București, medicul ne-a spus că nu are nici o șansă de salvare. A fost un șoc pentru fiica mea, pentru noi, dar nu am renunțat. Am început să ne interesăm ce clinici operează o astfel de malformație pe creier. Am făcut un dosar, pentru a obține finanțare pentru operație. Ni s-a recomandat clinica din Viena, și am primit finanțarea. Este vorba de trei operații, cu terapie, tratament… Prima internare a costat 14.000 de euro, cea de-a doua 19.000 de euro, iar cea de-a treia, la care trebuie să mergem acum, 19.700 de euro. Nu puteam noi să adunăm atâția bani. Am fost ajutați foarte mult. Acum ne aflăm într-o situație dificilă, altfel nu apelam la oameni, mai ales că fiica mea este o tânără foarte discretă, care nu s-a plâns niciodată de boala ei, este olimpică și foarte studioasă”, ne-a mai spus mama Loredanei.
Cei care vor să ajute această familie să ajungă în timp util la clinica din Viena pot să sune, cât mai repede, la numărul de telefon 0744 888 359 sau la telefonul redacției Monitorul de Suceava 0230 522 993.