Performanță deosebită pentru o tânără sportivă din Vatra Dornei, care zilele trecute s-a impus în proba de sanie derulată pe pârtia de bob și sanie de la Innsbruck cu ocazia Campionatelor Naționale ale României. Cezara Curmei, de la CSȘ Vatra Dornei, a reușit să câștige concursul destinat junioarelor I, asta deși este încă junioară II, ceea ce sporește meritele victoriei.
Gigi Rusu, antrenorul Cezarei Curmei, dar și al lotului național al României de sanie juniori, crede că sportiva dorneancă are mari șanse să se afirme în viitor și pe plan internațional.
„Este o sportivă deja de mare perspectivă, un talent în pilotajul saniei. Vitezele mari specifice probei de sanie de la nivelul de start internațional nu mai constituie o problemă pentru ea. Sunt convins că acest talent nativ va exploda și rezultatele mari nu vor întârzia să apară”, a declarat antrenorul Gigi Rusu.
Pe lângă titlul cucerit, Cezara Curmei și-a mai trecut în palmares în acest an, tot la Innsbruck, un titlu de vicecampioană națională la juniori II, dar și două locuri trei, unul la seniori, și celălalt cu echipa.
Comportarea celor de la CSȘ Vatra Dornei a fost una bună în acest an, pe lângă titlul de campioană națională obținut de Cezara Curmei fiind cucerite alte două medalii de bronz la dublu și pe echipe la juniori II.
La dublu la juniori II, medalia a fost obținută de Titi Ștefan și Ștefan Ionescu, iar în proba pe echipe au mai punctat Alexandru Ursuț și Cezara Curmei.
Campionatele Naționale de Sanie ale României, ediția 2014, au cuprins probele la categoriile juniori II, juniori I, seniori în probele de simplu și dublu, dar și pe echipe, competițiile derulându-se și în probele de bob și skeleton.
La competiția din Austria au participat mai multe cluburi din România, respectiv CSȘ Vatra Dornei, CSȘ Toplița, CSȘ Sinaia, CSȘ Petroșani, CSU Pitești, CSTA București, CSO Sinaia, CSAM Predeal, Olimpia București, CS Muscel Câmpulung și CSI Vatra Dornei.




