O șosea care merită să i se spună „dânsa”

Am avut ocazia să circul iarna asta în vestul Franței pe o șosea cu totul neobișnuită. Nu poate fi socotită lungă, ci mai curând scurtă, la cei doar câțiva kilometri, pe care îi numără. Bine-bine, stimabile, totuși, ce are această cale așa de spectaculos?
Are, pentru că este submersibilă. Vreau să spun că șade mai mereu acoperită sub o plapumă groasă de ape ale Oceanului Atlantic. Între 1,50 și 4 metri de apă sărată o ține la respect. Și doar câteva ore pe zi – în două reprize, dimineața și seara – devine accesibilă traficului rutier. Adică, atunci când are loc refluxul.
Doar în timpul refluxului poți circula lejer pe „dânsa”, cum zicem noi, moldovenii, atât la porc, cât și la undiță sau la șosea. Dar această șosea chiar merită să fie numită cu pronumele de politețe „dânsa”. Nu sună deplasat, pentru că este impecabilă. Fără vreun cusur, cât de mărunt. Deși stă sub apele corozive, pline de săruri, aproape toată viața, ea este ireproșabilă. Construită din pavele și beton, eroziunea o lasă indiferentă. Parcă nici n-o atinge.
„Passage du Gois”, se numește șoseaua. Face legătura continentului cu insulița Noirmoutier. Mergeți, dacă aveți ocazia. Abia aia se poate numi „Grădina Maicii Domnului”, nu ce e pe la noi.
Sunt și la francezi unii șmecheri amatori de aventură. Ăștia merg prin „Passage du Gois”chiar și când se anunță fluxul, ca să arate ce viteji sunt. Adică să verifice: o pață, sau nu. Pe unii, apa îi găbjește. Uitați-vă pe Youtube, și-o să vedeți niște imagini de zici că sunt filmate de taica Sergiu Nicolaescu, pe când era în formă și viu. Spectacol, ce mai… Comisarul Moldovan mai lipsește, să tragă niște împușcături de-ale lui. Sau, mai bine, Alain Delon, când era tânăr și berbant.
Mă gândesc că la noi nu ține un drum nici la suprafață, iar la ăia sunt perfecte și acelea care-și duc viața mai mult sub apa oceanului. Dacă „Passage du Gois” și toate celelalte drumuri din Franța sunt „dânsele”, ale noastre sunt niște lelițe. Cu opinci din piele de porc.