Inițierea procedurilor de suspendare, continuarea și adâncirea conflictului dintre Traian Băsescu și premier, dintre Traian Băsescu și Parlament, au dat naștere unei controverse răsunătoare în presă și în politică.
Adepții președintelui l-au lăudat pentru neobositul efort de a adapta Constituția la personalitatea sa.
Adversarii l-au denunțat, pentru că o încalcă.
Primii l-au îndemnat și îl îndeamnă să continue pe acest drum, al forțării Legii fundamentale.
Ceilalți l-au îndemnat să se astâmpere.
Dusă astfel, dezbaterea relației dintre Președinte și Constituție nu e menită a aduce în România normalitatea de care e mai mult ca niciodată nevoie acum, când țara se confruntă cu examenul infernal al integrării efective în Uniunea Europeană.
Pentru că și amicii și dușmanii lui Traian Băsescu au dreptate.
Chiar dacă ales cu un număr inconsistent de voturi și într-o împrejurare mirosind a lovitură de stat, Traian Băsescu se poate considera ca fiind trimis la Cotroceni de voința întregului popor.
Asemenea celorlalți președinți, Traian Băsescu a devenit președinte grație uriașului efort pe care-l reprezintă votul direct și universal.
Cu o asemenea cheltuială de energie electorală, un președinte nu se poate rezuma la fapte și declarații strict protocolare.
E ca și cum cineva și-ar da aproape toată averea pentru un cal pe care e obligat să-l țină în grajd.
Dar nu numai atât.
Ca și ceilalți președinți, Traian Băsescu a făgăduit, în campania electorală, că va rezolva probleme ținând de domenii fără nici o legătură cu decorativul.
Luându-și în serios angajamentele, Traian Băsescu s-a manifestat și se manifestă ca președinte-jucător.
Astfel stând lucrurile, încălcările mărunte, dar repetate ale Constituției de către Traian Băsescu au o anumită îndreptățire.
Domnia sa s-ar putea limita la prerogativele puse la dispoziție de o Constituție schizofrenică: deși ales prin formula republicii prezidențiale, Traian Băsescu beneficiază de prerogativele unui președinte de republică parlamentară.
Îl putem condamna că vrea să se consume pe măsura efortului național depus pentru ca să ajungă la Cotroceni?!
Adversarii președintelui au și ei dreptate.
Efortul de a lărgi Constituția e periculos nu numai din punct de vedere legalist, dar și din punct de vedere politic.
Toate celelalte instituții decid și acționează plecând de la Constituția existentă.
Nici una nu ia în calcul – și nici nu poate – că președintele Traian Băsescu vrea o Constituție mai largă.
De aici o întreagă aiureală.
Cum s-a întîmplat în cazul Cioroianu.
Premierul a trimis la Cotroceni propunerea ca Adrian Cioroianu să fie ministru de Externe, luând în calcul faptul că Legea fundamentală face din aprobarea președintelui o simplă formalitate.
Președintele consideră însă că Legea fundamentală nu prevede o simplă formalitate, ci dreptul de a aproba sau a respinge propunerea.
Și cum totul se rezumă la interpretarea unui text, ambele părți au rămas blocate.
Președintele respinge propunerea interpretînd în felul său prevederea constituțională.
Premierul susține, interpretînd prevederea constituțională în felul său propriu.
Din această dilemă, vorba lui Caragiale, se poate ieși în două feluri:
1) Una dintre cele două părți își impune propriul punct de vedere asupra prevederii constituționale.
2) Amândouă părțile apelează la un arbitru: Curtea Constituțională.
Ar mai exista o soluție.
Ca forțele politice să aibă voința unei revizuiri a Constituției pentru a transforma România într-o republică parlamentară.
Greu de crezut.
