O șoferiță i-a bătut la valoarea alcoolemiei pe bărbații prinși băuți

O șoferiță i-a bătut la valoarea alcoolemiei pe bărbații prinși băuți
O șoferiță i-a bătut la valoarea alcoolemiei pe bărbații prinși băuți

Patru șoferi sub influența alcoolului au fost prinși de polițiști duminică pe șoselele din județ. Atrage atenția că printre ei a fost și o femeie, ba chiar aceasta a avut cea mai ridicată alcoolemie în aerul expirat.
Duminică, în jurul orei 17.30, un echipaj de la Serviciul Rutier Suceava a oprit pentru control, la Molid-Vama, un autoturism marca Ford. La volan era o localnică, care, au constatat polițiștii, emana halenă alcoolică.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că aceasta avea concentrația de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiind dusă la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În mod normal, alcoolemia în sânge se va cifra în jurul valorii de 1,8 la mie.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un alt caz cu alcoolemie mare a fost depistat pe raza satului Stamate, comuna Fântânele, unde un echipaj de la secția Rurală Ipotești a tras pe dreapta un Mercedes. La volan era un tânăr care le-a spus polițiștilor că nu are asupra sa nici documente personale, nici ale mașinii.
Aparatul etilotest a indicat că cel de la volan avea o concentrație de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, s-a stabilit că cel de la volan nu este nici posesor de permis de conducere.
În acest caz s-a deschis dosar penal, așadar, pentru comiterea a două infracțiuni la regimul rutier. Sunt așteptate rezultatele probelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Recomandări

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini