Dosar penal

O șoferiță cu aburii alcoolului în cap, s-a răsturnat cu mașina în șanț

O femeie care s-a urcat băută la volan s-a răsturnat cu mașina în șanț și a ajuns la spital, în urma leziunilor suferite. Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.20, pe un drum comunal din comuna Volovăț. În timp ce conducea un autoturism marca Renault, femeia de 56 de ani, originară din Rădăuți, a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară la dreapta, mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea din dreapta a drumului. În urma impactului femeia a suferit leziuni care au necesitat transportul acesteia la Spitalul Municipal Rădăuți, iar mașina a fost avariată.
La spital medicii i-au stabilit diagnosticul ca fiind excoriație umăr drept, având nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale. Cea care a produs accidentul a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i s-au recoltat mostre biologice de sânge.
Polițiștii au stabilit drept cauză de producere a accidentului consumul de alcool și neadaptarea vitezei la condițiile de drum, pe numele femeii fiind deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit