O șoferiță care a accelerat din greșeală s-a răsturnat la o diferență de nivel de 7 metri



Șoferița, care a scăpat fără leziuni, a fost verificată cu etilotestul, nefiind sub influența băuturilor alcoolice
Șoferița, care a scăpat fără leziuni, a fost verificată cu etilotestul, nefiind sub influența băuturilor alcoolice

Un accident produs în condiții speciale a dus la rănirea unei femei în vârstă de 76 de ani, pasageră într-un autoturism care s-a răsturnat în albia unui pârâu, la o diferență de nivel de 7 metri față de carosabil. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 13.30, în comuna Sadova.
Din cercetările poliției rezultă că o conducătoare auto cu domiciliul în orașul Anina, Caraș – Severin, aflată la volanul unui autoturism Skoda, pe strada Pârâul Zbrancani, în Sadova, pe fondul lipsei de experiență în condus, a accelerat involuntar, scăpând de sub control mașina, care s-a răsturnat pe laterala dreaptă în albia pârâului de la marginea străzii, la o diferență de nivel de 7 metri.
Echipajul SMURD ajuns la fața locului au preluat o pasageră din mașină, în vârstă de 76 de ani, din Sadova, care avea mai multe leziuni. Femeia a ajuns la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-a pus diagnosticul preliminar de traumatism cranian, contuzie parietală stânga și contuzie coloană.
Șoferița, care a scăpat fără leziuni, a fost verificată cu etilotestul, nefiind băută.



Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante