Cel puțin un milion de persoane se sinucid în fiecare an în lume, însemnând că o persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde, potrivit unui articol publicat în revista medicală britanică The Lancet, informează AFP.
Suicidul reprezintă a zecea cauză a mortalității pe plan mondial, cu 1,5% din totalul deceselor. China totalizează 30% din cazurile de sinucidere, iar în statele fostei Uniuni Sovietice, acest fenomen a căpătat o amploare alarmantă.
În Europa, rata sinuciderilor este, în general, mai ridicată în țările nordice, au explicat autorii acestui articol, Keith Howton de la Universitatea Oxford (Marea Britanie) și Kees van Heeringen de la Spitalul universitar din Gand (Belgia). Un efect al latitudinii asupra ratei sinuciderilor a fost evidențiat de studii efectuate în Japonia, care au sugerat existența unui anumit impact avut de durata luminozității zilnice asupra psihicului uman.
În țările dezvoltate, numărul bărbaților care se sinucid este de două ori mai mare decât cel al femeilor, iar această diferență tinde să se mărească în viitor. În schimb, în China, numărul femei care se sinucid este mai mare decât cel al bărbaților.
În cele mai multe țări, persoanele în vârstă sunt cele mai afectate, chiar dacă în ultimii 50 de ani, procentul tentativelor de sinucidere a crescut și în categoria tinerilor.
Rata sinuciderilor atinge un maxim în cursul primăverii, în special la bărbați, iar persoanele născute primăvara sau la începutul verii, în special dacă sunt femei, prezintă un risc crescut de sinucidere.
Populațiile indigene, precum aborigenii din Australia, înregistrează o rată a sinuciderilor mai ridicată, probabil din cauza marginalizării sociale și a unui nivel crescut al alcoolismului.
Deși nu reprezintă o surpriză, articolul din The Lancet precizează și faptul că numărul sinucigașilor șomeri este mult mai mare decât al sinucigașilor care lucrează. Anumite profesii par să sporească acest risc, în special profesiile medicale sau paramedicale, care permit un acces facil la medicamente. Anesteziștii reprezintă categoria profesională care prezintă cel mai mare risc.
În general, bărbații apelează la metode considerate violente (spânzurare sau arme de foc), iar femeile preferă metode mai puțin spectaculoase, precum otrăvirea.
Accesibilitatea pare să fie un factor determinant în privința alegerii metodei de sinucidere. În Statele Unite, recurgerea la armele de foc este majoritară. În zonele rurale din țările în dezvoltare, ingestia pesticidelor reprezintă principala metodă utilizată.
Problemele de sănătate mintală constituie și ele un factor de risc major. 90% dintre persoanele care își pun capăt vieții au suferit de tulburări psihiatrice și de depresie, care cresc de 15 – 20 de ori acest risc.
Antecedentele în familie, în privința cazurilor de sinucidere, dublează acest risc pentru femei. Maladiile precum cancer, SIDA sau scleroza în plăci măresc și ele acest risc.
Și alți factori sunt implicați, precum violențele fizice și abuzurile sexuale suferite în timpul copilăriei sau anumite evenimente speciale, precum catastrofele naturale sau decesul unor persoane celebre.