Cunoscutul cântăreț moldovean Ion Suruceanu va concerta vineri seară la restaurantul Vama Veche din Șcheia, fiind primul eveniment dintr-o serie de concerte cu artiști renumiți programate pentru perioada următoare la localul respectiv.
Prin anii ’80-’90, Suruceanu era unul dintre cei mai ascultați interpreți ai Republicii Moldova, șlagărele sale făcând furori și în România.
În anul 1990 i-a fost acordat titlul de Artist emerit al Republicii Moldova.
„Ce seară minunată”, „Nu mai tu”, „Luna Luna”, „Toamna”, Cumpărați flori”, „Melancolie” sunt doar o parte dintre melodiile care l-au făcut pe Ion Suruceanu unul dintre cei mai îndrăgiți artiști moldoveni și care, vineri seară, pot fi ascultate live, la Vama Veche.
Andra Pantelemon, organizator al evenimentului de vineri seară, ne-a declarat că prețul unui bilet la concertul lui Ion Suruceanu va fi de 40 de lei, iar cei prezenți vor fi serviți din partea casei cu o gustare și cu vin Budurească.
Evenimentul va începe la ora 20:00, iar spectacolul, împărțit în două reprize, se va întinde până aproape de miezul nopții.
„Restaurantul nostru este structurat pe parter și etaj, cu un total de 150 de locuri, dispuse în sala restaurantului și separeuri, evidențiindu-se prin decorul rustic. Sper ca la evenimentul de vineri seară să nu mai avem nici un loc liber. Și dacă de-a lungul celor 14 ani de activitate, toți oaspeții s-au obișnuit că e un restaurant la orice oră, fiind non-stop, vrem ca în meniu, pe lângă apreciații cartofi țărănești, ciorba de burtă, papanașii sau clătitele la cuptor, să includem și spectacole de calitate cu artiști renumiți”, a declarat Andra Pantelemon, precizând că informații și rezervări pentru evenimentul de vineri seară se pot face la numărul de telefon 0743 131 203.