Poezie și muzică

O seară cu cântec, la Bizz Café



Ion Drăgușanul oferind cărți cu autograf cititorilor
Ion Drăgușanul oferind cărți cu autograf cititorilor

Scriitorul Ion Drăgușanul și-a lansat joi seara, la Bizz Café, volumul de versuri intitulat „Cântecele”, lansare la care poezia a fost însoțită de muzică, momentele de lectură publică fiind alternate cu muzica rock din recitalul lui Andi Drăgușanul, fiul autorului, solistul trupei „Toy Machines”.
Cafe-barul în care „fiecare ceașcă de cafea este făcută cu dragoste”
Cartea, apărută cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului Cultural Bucovina la Editura „Mușatinii”, în colecția „Mircea Streinul”, este ilustrată grafic de artistul plastic Radu Bercea și, prin imaginea reprodusă pe copertă, marchează debutul în arta fotografică a Mariei Rusu, fiica (în vârstă de 10 ani) a artistului fotograf Victor T. Rusu, președintele Asociației Artiștilor Fotografi din Bucovina.
Cei care au participat la lansare (colegi și prieteni ai autorului și ai rocker-ului Andi Drăgușanul, cititori și iubitori de muzică rock) au ocupat atât locurile din interiorul cafe-barului în care „fiecare ceașcă de cafea este făcută cu dragoste”, cât și locurile de pe terasă.
Locul în care s-au tipărit toate cărțile sale
Ion Drăgușanul și-a motivat opțiunea pentru alegerea localului din imobilul în care funcționează firma „Assist” și Tipografia „Mușatinii”, spunând că viața sa este legată de acest loc, întrucât în spatele pereților cafe-barului s-au tipărit toate cărțile sale.
Salutându-și invitații, Ion Drăgușanul a prezentat-o mai întâi pe micuța Maria Rusu („o fată cu nume de fântână”, cum a spus el), cea care a realizat fotografia de pe coperta cărții având ca fundal focul de tabără de la Corlata, foc cu care s-a încheiat seara petrecută acolo de participanții ediției din acest an ai Festivalului Poeziei Europene „Națiunea Poeților”, manifestare circumscrisă marelui Festival European al Artelor „Ciprian Porumbescu”, care a reunit în premieră în Bucovina sub aceeași cupolă muzica, literatura și artele plastice.
„O seară cu cântec”
Versurile în lectura lui Ion Drăgușanul („cântecele” închinate zilei și nopții, apei și casei, vieții și sufletului, ploii și veșniciei, dar și prietenilor, iubirii, cuvintelor, risipirii sau mucenicilor), s-au împletit cu cântecele junelui solist rock, care s-a acompaniat la ghitară.
S-a format ad-hoc și un duet, întrucât Andi Drăgușanul a invitat alături de el o fostă colegă de liceu, Cătălina Panciuc, studentă în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, și au cântat două piese împreună.
„O seară cu cântec”, așa cum a remarcat prof. Constantin Irimia, o seară în care Ion Drăgușanul a ieșit la rampă din nou ca poet, deși, așa cum a precizat el, are în lucru „un roman despre Suceava contemporană, cu tot felul de bârfe ale târgului”, o carte pe care cei care știu că scriitorul sucevean este supranumit Mercenarul Negru o așteaptă cu nerăbdare.
Singurul cafe-bar din Suceava în care se poate comanda…o carte
„O seară cu cântec, un eveniment monden la care tinerii au stat alături de Vasile Ilie, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, de deputatul Cătălin Nechifor, de dirijorul și compozitorul Emil Havriliuc, sau de unul dintre supraviețuitorii deportărilor din Bărăgan, Aurel Nichiforeanu.
O seară petrecută cu poezie și muzică în singurul cafe-bar din Suceava (poate și din țară) în care se poate comanda…o carte, pentru că, așa cum a spus la un moment dat Ion Drăgușanul, „cei care nu au cartea, s-o ceară de la chelner”.
Acțiune de promovare a Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle”
Seară cu muzică și poezie care se va repeta în fiecare joi a lunii iulie, până când tot tirajul volumului va fi epuizat, pentru că autorul și-a propus să dăruiască toate cărțile celor care vor răspunde invitației de a veni la lansările-concert care vor urma.
Lansări ale aceleiași cărți, dar cu recitaluri rock cu piese noi, pentru că Andi Drăgușanul și-a format un repertoriu propriu, independent de cel al trupei „Toy Machines”, pe care vrea să-l prezinte publicului.
Această serie de lansări-concert se înscrie în rândul acțiunilor de promovare a Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle”, festival care se va desfășura „La Suceava, în Cetate” în perioada 18 – 21 august.


Ion Drăgușanul, împreună cu Maria și Andi
Ion Drăgușanul, împreună cu Maria și Andi
Muzică în duet - Cătălina Panciuc și Andi Drăgușanul
Muzică în duet - Cătălina Panciuc și Andi Drăgușanul
Andi Drăgușanul
Andi Drăgușanul
Cătălina Panciuc
Cătălina Panciuc
Participanți la eveniment pe terasa Bizz Cafe
Participanți la eveniment pe terasa Bizz Cafe
Public participant în interiorul Bizz Cafe
Public participant în interiorul Bizz Cafe
Ion Drăgușanul oferind cărți cu autograf cititorilor
Ion Drăgușanul oferind cărți cu autograf cititorilor