Mi se face inima cât Casa Poporului, când văd cum clasa noastră politică bifează progrese săritoare în ochi, care denotă o vie activitate cerebrală! Luând un exemplu la întâmplare, așa mi-a crescut inima, acum câțiva ani, când parlamentarii au hotărât să-și racordeze clădirea, unde-și desfășoară fructuoasa trândăvie, la un paratrăsnet performant, foarte ocrotitor.
De ce și-or fi cumpărat și montat pe hogeag această pretențioasă sculă, pentru care au alocat 200.000 de roni din loveaua publică? Așa, preventiv. De teamă să nu-i ajungă popularul blestem „Trăsni-v-ar Dumnezeu de bandiți!” Foarte adevărat, n-au ei mare frică de Dumnezeu, dar în viață e bine să te asiguri, mai ales când pentru asta nu scoți banul din buzunarul personal, ci din cel statal. Așadar, pentru un chițibuș de 200.000 RON, au înșurubat paratrăsnetul pe clădire, ca lumea de dinăuntru să sforăie în bună pace, fără grija vreunei nenorociri.
Paratrăsnetul, după cum am învățat la școală, este o mare găselniță a minții lui Benjamin Franklin, având un rol preventiv, verificat în decursul timpului. Cu un paratrăsnet bun, te poți considera în siguranță, deoarece trăsnetul face o buclă politicoasă în momentul în care se apropie de ținta lui inițială; el preferând să-și găsească și să se proptească în alte destinații, mai comode. În concluzie, n-are decât poporul să-și afurisească aleșii de acum înainte până i s-o răci gura: trăsnetul n-o să-i atingă deloc.
Totuși, măsura mi se pare insuficientă. E drept, deputații și senatorii nu mai sunt expuși riscului de-a fi trăsniți en-gros: grași cu slabi, cei de stânga alături de ăia de dreapta, bărbați laolaltă cu femei. În schimb, pot fi trăsniți en detail, individual, unul câte unul, când merg la plimbare, la șoping în Salzburg, la gagici în Thailanda sau în vacanțe prin Madeira.
De-aceea, vin eu și zic că n-ar strica să-și monteze fiecare deputat și senator câte un paratrăsnet personal la pălărie, la batic sau la bască, pentru ca să îi doară și mai apăsat de toți cei și de toate cele din jurul lor.
