Grav

O școală cu 150 de elevi n-are sobe sau centrală termică în prag de iarnă

Dumitru Pardău: „Sobele s-au spart, dar pentru că s-a sistat finanțarea lucrările s-au oprit exact înainte de a se face instalația termică”
Dumitru Pardău: „Sobele s-au spart, dar pentru că s-a sistat finanțarea lucrările s-au oprit exact înainte de a se face instalația termică”

Deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău a făcut, ieri, apel la Guvern să deblocheze fondurile alocate reabilitării unor școli din județul Suceava, îndeosebi pentru cele care aveau inclusă în proiect și reabilitarea sistemului de încălzire.
Deputatul a scos în evidență situația dramatică a 150 de elevi care învață la o școală din satul Cotîrgași, unitate la care lucrările au fost sistate, din lipsa finanțării, exact înainte de a se executa instalația termică.
Dumitru Pardău a afirmat că valoarea totală a lucrărilor din proiectul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării este de 16 miliarde de lei vechi, din care Guvernul a plătit doar un avans de 3 miliarde de lei. Constructorul a efectuat până acum lucrări facturate la 10 miliarde de lei vechi, dar refuză să mai continue dacă nu-și primește banii. „Sobele s-au spart, dar pentru că s-a sistat finanțarea lucrările s-au oprit exact înainte de a se face instalația termică și 150 de elevi învață într-o școală fără încălzire”, a spus deputatul.
Acesta a mai arătat că se gândește că oprirea finanțării ar putea să fie și „o ambiție politică” deoarece primarul comunei a schimbat PNL cu PD-L și în acest fel ar fi „pedepsit” de Guvern pentru opțiunea sa. „Ambiție politică pe seama copiilor”, a comentat parlamentarul sucevean.

Recomandări

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Suceava va primi minimum 250 milioane lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100

Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant
Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant

Susținere puternică în PSD pentru candidatul la Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii. „Decizia de a candida nu a fost deloc una dificilă pentru că iubesc acest oraș”