Cariera politică a lui Traian Băsescu se numără printre cele mai spectaculoase din anii postdecembriști.
Obscurul om de casă al lui Petre Roman a fost ales de două ori primar general al Capitalei, a ajuns șef de partid al Alianței și, în fine, a câștigat cel de-al doilea tur al prezidențialelor.
Cum a reușit fostul șef al Navigației Civile să parvină la cea mai înaltă funcție în statul român?
O simplă privire aruncată asupra destinului său de politician ne dezvăluie un adevăr interesant:
Traian Băsescu a biruit de fiecare dată ca luptător împotriva a ceva.
Și nu un luptător oarecare, ci unul care și-a asumat ipostaza de David împotriva lui Goliat.
Ca ministru al Transporturilor și ca primar general Traian Băsescu nu s-a remarcat prin nimic notabil în planul construcției.
S-a remarcat prin dărâmarea a ceva sau a cuiva.
Ca ministru în guvernarea CDR, a reușit să-l dărâme pe premierul Victor Ciorbea.
Ca primar general, a reușit să lichideze haitele de maidanezi.
Tot ca primar general a reușit să câștige prezidențialele din 2004.
În toate aceste momente, schema asumată de Traian Băsescu a fost aceeași.
Un conflict creat artificial sau exagerat artificial.
Un adversar creat artificial și, mai ales, exagerat artificial.
Aparține telenovelei, ipostaza de Cavaler de unul singur, care înfruntă Răul puternic, înfricoșător, la capătul unui război dramatic, urmărit de pe margine de pensionare cu fesul în cap și bucătărese ștergându-se pe mâini.
Această ipostază, perfect adaptată la un popor infantil în materie de spirit critic, care e poporul român, și-a asumat-o actorul, scenaristul și regizorul de telenovelă Traian Băsescu.
Traian Băsescu a ajuns președinte al României.
Șef de stat e punctul maxim al unei cariere de politician în România postdecembristă.
Într-un asemenea post e greu, dacă nu imposibil cuiva, să creeze o nouă telenovelă pe schema David împotriva lui Goliat.
Ca să folosești o asemenea schemă e nevoie de o forță pe care s-o exagerezi credibil până la proporțiile unui Adversar gigantic, înfricoșător în proporțiile și răutatea sa.
Ar fi fost de așteptat ca Traian Băsescu să sesizeze această mutație crucială în destinul său o dată cu ajungerea în fotoliul prezidențial.
Și să se apuce de construit. Incapabil funciar de așa ceva, Traian Băsescu a rămas fixat în schema care i-a adus până în 2004 atâta succes și mai ales atâta popularitate.
În consecință, de cum a ajuns președinte, s-a și apucat să creeze conflicte sau să le supradimensioneze pe cele existente.
A fost, la început, un partid, PNL.
A venit apoi Sistemul Ticăloșit.
Acum e vorba, dacă ar fi să credem Mesajului din Parlament, adversarul e Clasa Politică.
Va veni rândul Rusiei?
Sau al ONU?
