Pufoaica de vara

O șatră studențească, la universitatea „Sandu Cuza”



O sfadă urâtă, legată de revista „Opinia studențească”, s-a-ntâmplat prin ziare, săptămânile trecute. Reieșind din acte că marca „Opinia studențească” e folosită fără drept de studenții de la secția de Jurnalistică a Universității „Sandu Cuza” din Iași, proprietarul a zis stop, gata, valea.
Și de-aici, bâlci cu scamatorii, acrobații și dresuri de animale exotice. Adevăratul proprietar editează el revista acum, în timp ce studenții jurnaliști se pregătesc să lanseze o publicație paralelă, chiar perpendiculară, dacă se ambiționează, amintindu-i totodată proprietarului de drept că n-are nici o șansă de succes cu gazeta lui, pe care e liber s-o păstreze și să se spele pe cap cu ea, cum face mândra de Andreea Marin cu nu știu ce marcă de șampon, căruia nu-i pronunțăm numele, să nu-i facem reclamă.
Ce dezgustător! După ce, ani buni, te folosești ilegal de bunul omului, în loc să-i zici la sfârșit „mersi bocu, niciodată nu vom uita ce-ați făcut pentru noi”, tu te-apuci să-l spurci prin gazete. Ce rău e să fii educat pe maidan! Frumoasă pregătire profesională, pentru niște viitori cavaleri ai peniței, slujitori ai adevărului etc…etc….
În ce mă privește, un lucru nu pricep, în ruptul capului. Dacă marea universitate est-europeană „Sandu Cuza” se laudă cu bugetul ei, mare cât un fund de vădană, de ce nu se așază la masa tratativelor, să negocieze cu proprietarul cumpărarea mărcii „Opinia studențească”, așa cum e legal și elegant?
De ce nu încearcă să se înțeleagă civilizat cu el?
Vrea universitatea să facă economie?
N-aș prea crede. Păi, dacă-i așa strâmtă la pungă universitatea „Sandu Cuza”, lui Sabin Bălașa cum de i-a plătit 200.000 de euro pentru zugrăvelile alea de pe pereții instituției, care par să redea visele erotice ale unui zoofil?



Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

USV vine în sprijinul studenților, oferindu-le acces la informații despre spațiile private pentru închiriere

USV vine în sprijinul studenților, oferindu-le acces la informații despre spațiile private pentru închiriere
USV vine în sprijinul studenților, oferindu-le acces la informații despre spațiile private pentru închiriere