Un prim pas

O săptămână de vacanță și servicii gratuite de recuperare pentru adolescenta de 15 ani țintuită într-un scaun cu rotile



Între 20 și 25 iulie, Oana va merge împreună cu mama sa în tabără la Voroneț
Între 20 și 25 iulie, Oana va merge împreună cu mama sa în tabără la Voroneț

În urma articolului „De 15 ani suferă de tetrapareză spastică și este țintuită într-un scaun cu rotile”, publicat în cotidianul „Monitorul de Suceava”, miercuri, 11 iulie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava ne-a trimis un comunicat de presă prin care ne-a informat că Oana Elena Cojocari, din localitatea Sf. Ilie, comuna Șcheia, va beneficia, gratuit, în perioada următoare, „de serviciile Centrului de Recuperare din cadrul Complexului Terapeutic „Blijdorp – O nouă Viață” Suceava”.
O săptămână de vacanță
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că s-a luat legătura telefonic cu mama adolescentei, Nicoleta Cojocari, pentru ca aceasta să depună astăzi, la sediul Protecției Copilului, o cerere pentru ca Oana să beneficieze de ședințe de recuperare gratuite. Ea a mai completat că Asociația Blijdorp România îi oferă Oanei, fata care nu știe ce înseamnă să alergi, să dansezi, să te bucuri de viața de adolescent… pe propriile picioare, o săptămână de vacanță în tabăra de vară de la Voroneț, în perioada 20 – 25 iulie, însoțită de mama ei. „Tabăra este organizată gratuit, de Asociația Blijdorp România, pentru 20 de copii cu dizabilități severe, beneficiari ai centrului de zi, ai centrului de plasament «Emanuel» (Complexului Terapeutic „Blijdorp – O nouă Viață” Suceava) și din comunitate, cu tot cu însoțitori, în locația Fundației Motivation București, din localitatea Voroneț”, a completat Margareta Isăilă.
Are nevoie de ajutor
Oana are mereu nevoie de un însoțitor, de cineva care să o ridice din pat, să o așeze în scaunul cu rotile, scaun care i-a devenit prieten și dușman în același timp, să o spele, să o ajute să se îmbrace, să o ajute să se hrănească…. S-a grăbit să vină pe lume la șapte luni, cu o greutate de doar 980 de grame, neștiind că o boală grea o va țintui la pat la câteva luni după naștere. A terminat recent clasa a VI-a, învățământ la domiciliu, și-a făcut buletin și speră în fiecare zi că va veni și momentul în care se va ridica singură din scaunul cu rotile și va putea să facă câțiva pași fără însoțitor.
Adolescenta are nevoie de ședințe de recuperare, de tratament balneoclimateric, de un regim alimentar sănătos, doar că toate acestea au un preț, pe care părinții Oanei nu-l pot plăti. Tatăl Oanei are un venit ce depășește cu puțin 700 de lei lunar, mama fetei primește lunar salariu de însoțitor, de circa 500 de lei, la care se adaugă alocația de stat pentru Oana și fratele ei, cu doi ani mai mare, elev în clasa a XI-a, la un liceu sucevean. Cu acești bani, familia Cojocari reușește cu greu să le asigure cele necesare celor doi copii, dar mai ales Oanei.
Nicoleta Cojocari se teme că Primăria Șcheia ar putea să ajungă în situația de a nu mai plăti ajutorul de însoțitor. Mama Oanei și-ar pierde salariul, ceea ce ar însemna o situație dramatică pentru adolescenta paralizată din Sf. Ilie.
Cei care pot să o ajute pe Oana sunt rugați să sune la numărul de telefon 0740 424 580. Orice sprijin, orice telefon de încurajare, orice sumă cu care și-ar putea plăti un tratament i-ar fi de mare folos Oanei.