O șampanie pentru Nicolae Ceaușescu



Anul acesta, la 26 ianuarie, pentru prima oară o să beau și eu un pahar de șampanie în cinstea lui Nicolae Ceaușescu, că-i ziua lui de născare, ’tu-i născătoarea mă-sii. Mi-e milă de soarta lui: chiar așa mai puțin la cultură cum era, strălucea prin patriotism și o blândețe ca de miel, dacă e s-o comparăm cu a ăstora de acum. Iar la inteligență, era savant în comparație cu ceea ce avem acum pe piață.
Mi-a plăcut ce a scris acum câțiva ani un tip ironic într-un ziar: că în decembrie și ianuarie, poporul se scindează-n două: o parte îi aniversează comemorarea lui Ceaușescu, iar cealaltă îi comemorează aniversarea.
Omul jongla de fapt cu aceste două luni. Căci în decembrie Cârmaciul a fost mângâiat cu niște plumbi la Târgoviște, iar pe la finele lui ianuarie e ziua lui de naștere. Și vroia să spună insul care mâzgălea hârtia că unii se bucură că a dat colțul, pe când alții își rup cămașa de jale. Da’ eu cred că tot mai puțini sunt ăia care se bucură de moartea lui, și asta nu se datorează trecerii timpului.
Ceaușescu a crezut cu tărie în „celula de bază a societății”, cum îi zicea el familiei. A murit ca un bun familist, braț la braț cu soața; iar apoi, destul de curând, l-au urmat la cele veșnice copiii Nicu și Zoe.
Gândiți-vă ce-ar fi dacă ar trebui executat președintele de acum. Ar fi pus el la zid și, alături de el, gașca lui cuprinzătoare de muieri, din familie și extrafamilie.
Dar nu numai membrii familiei sale au ajuns pe lumea aialaltă, alături de nefericitul Ceașcă. Ci și personalități ca Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu sau generalul Gușă, ultimul fiind cel care s-a opus intervenției trupelor rusești la așa-zisa revoluție din decembrie 1989. Are Ceașcă deci cu cine purta o discuție, în halat și papuci, mai ales că este așteptat și amicul Iliescu. Are cu cine juca o partidă de șah, are cu cine bea o țuică fiartă.
Chiar și aici aflăm o diferență în favoarea lui: îi plăcea să joace șah, joc inteligent, pe când ăștia de acum sunt adepți nu ai poker-ului, ci ai cacealmalelor din poker.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.