O să ne cânte rușii de-o să ne usture fundul

Snobismul românilor din “elita” națională începe să o cârmească hotărât spre aspectele clinice acum, când ne aflăm în plină tensiune româno-rusă, iar în urechi simțim o presiune adusă de rumorile de război care ne accelerează bolile de nervi și cardiovasculare. Când Putin ăla fiorosul ne amenință printre buzele sale subțiri ca hârtia igienică, îngheață sângele în instalația oricărui român normal la cap.
Degeaba ne tot asigură americanii să stăm cuminți că ne păzesc ei. Ar fi o imaturitate să îi credem. Unde au fost americanii, în cei 50 de ani cât am stat striviți de cizma rusă cu cele mai puturoase obiele din lume? Știu americanii cum arată focul și pârjolul rusesc? Știu femeile lor cum e să te violeze o sută de nespălați de ăștia? Doar evreii americanii proveniți din Rusia cunosc toate aceste umilințe, din experiența lor din timpul pogromurilor puse în operă în timpul țarismului.
Și în situația de față, ce fac inconștienții noștri snobi care nu mai pot de bine? Invită, pentru a nu știu câta oară în ultima vreme, să ne cânte un cor pe scenele Bucureștiului. N-ar fi chiar rău, pentru că muzica ajută la calmare, dar despre ce cor este vorba?
Ei, aici este aici: despre Corul Armatei Roșii. A fost în ultima vreme de câteva ori, mai vine și-n toamnă. De ce este chemat acest ansamblu? Deoarece cântă frumos. Lăi-lăi-lăi! Katiușa, Suliko și alte capodopere. Frumos tare mai cântă. Și-i păcat să-i ascultăm doar pe disc. În concert, live, altfel sună notele bolșevice.
Ce ne vor mai suna în urechi notele live bolșevice, dacă intră ăștia peste noi! Ohoho, ce acompaniament de șenile! Ce-o să ne mai usture fundul!
Este revoltător cât de repede ne-am uitat istoria!
Nu-s un superstițios de ăla care să stuchească în sân la tăt pasul. Dar cred în semne. Iar dragostea noastră pentru muzica oferită live tocmai de corul Armeții Roșii e un semn cât se poate de nefast.