O femeie care s-a întors din Spania, unde a muncit câteva luni, a leșinat pe o stradă din Arad, joi, după ce a pierdut la jocul “alba-neagra” suma de 2.600 de euro, polițiștii fiind chemați de martori la fața locului, după ce bărbatul care a luat banii turistei a fugit.
Polițiștii au aflat că femeia, în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în orașul Huși, a intrat în joc de bună voie, iar când a pierdut banii a încercat să-i recupereze. Bărbatul care i-a luat banii a fugit când a văzut că trecătorii anunță Poliția.
“A fost prins în scurt timp, pe baza descrierilor făcute de martori, fiind ascuns după un gard viu din zona în care a avut loc incidentul”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Polițiștii au recuperat întreaga sumă de bani și i-au înapoiat-o femeii, dar aceasta a fost sancționată, alături de practicantul jocului, cu suma de 500 de lei, jocul fiind ilegal.