Românca Isabella Onou este singura străină din Japonia acreditată ca gheișă, cu numele Fukutaro, și se bucură de un mare succes în această branșă în care accesul nu este simplu nici pentru autohtone, fiind apreciată drept „mai japoneză decât multe japoneze”, relatează The Japan Times.
Isabella Onou din București a vorbit cu reporterul de la The Japan Times, după ce și-a făcut debutul pe scenă la Festivalul Genji Ayame de la Izu-Nagaoka, pe 30 iunie.
Ea spune că a avut la început un complex și îndoiala că oamenii o vor accepta vreodată ca gheișă. „M-am înșelat amarnic. Sunt așa de drăguți, chiar și atunci când fac greșeli. Și chiar fac greșeli”, a spus Onou.
Vorbește impecabil în japoneză și este foarte solicitată printre gheișe, de când a fost acceptată în „lumea florilor și sălciilor” din Japonia, în urmă cu trei luni. Un grup de 30 de oameni au călătorit timp de trei ore, din Hamamatsu, special ca să ajungă la ea.
„Am fost șocată când am auzit că mă vor pe mine. Dar în același timp m-am gândit: Asta face ca toată lupta și durerea să merite”, a spus Onou.
„Lupta” la care se referea a început în urmă cu 15 luni, când a început perioada de ucenicie obligatorie de un an, după ce a fost invitată de o altă gheișă, Kumi Miyamoto. Aceasta din urmă și sora ei sunt moștenitoarele uneia dintre casele de gheișe (okiya) de la Izu-Nagaoka, condusă de mama lor.
Onou a refuzat la început din timiditate, fiind nesigură că va fi primită într-o lume din care au făcut parte puține străine, pe parcursul unei istorii de 400 de ani, și în plus o lume cu standarde înalte și dominată de protocol. Dar, cu încurajarea lui Miyamoto, care s-a oferit să-i fie „soră mai mare” (onee-san), românca a pornit pe un traseu pe care puține japoneze sunt pregătite în prezent să îl urmeze. Miyamoto a început să o învețe pe Onou elementele de bază pentru a fi acceptată ca gheișă, trebuind să o schimbe, de la modul de a vorbi și de a merge, până la felul de a gândi.
„Europenii sunt pasionali și își exteriorizează emoțiile, dar mi s-a spus că eu trebuie să le controlez, să mențin aceeași stare de calm indiferent cum mă simt pe dinăuntru. Aceasta a fost o adevărată luptă pentru mine”, povestește Onou.
A trebuit de asemenea să învețe dansuri populare și să cânte la instrumente tradiționale, ceea ce exersează aproape zilnic.
În aprilie, Onou a trecut testul oficial pentru a-i fi confirmat statutul de gheișă. Atunci i s-a dat și numele de profesionistă – Fukutaro -, după denumirea unor dulciuri care se vând la un altar în apropiere de Mishima.
„În lumea gheișelor este considerat un nume norocos. Iar eu mă simt extrem de norocoasă. Este ca un vis împlinit”, spune ea.
Visul lui Onou legat de Japonia a început în adolescență, cu lectura unor cărți ca „Shogun”, de James Clavell, iar în 1999, ea a avut ocazia să viziteze această țară de care s-a îndrăgostit imediat. Patru ani mai târziu, Onou s-a întors în Japonia să lucreze în restaurantul de sushi al unei prietene, unde mai întâi a fost chelneriță, iar apoi a fost promovată la bucătărie. Acolo a întâlnit-o pe Miyamoto, care, vizitând restaurantul, a văzut la Onou anumite virtuți care au recomandat-o pe româncă pentru includerea în casa de gheișe a familiei.
„Fukutaro are un rafinament pe care multe japoneze par să îl fi uitat”, spune Miyamoto, precizând că a auzit că Onou este singura străină acreditată oficial de o asociație a gheișelor din Japonia. „Mulți oameni au apreciat că Fukutaro este mai japoneză decât multe japoneze. Este hotărâtă, exersează din greu și este foarte stoică”, a mai spus mentorul ei.
Onou a învățat să fie stoică și să treacă peste problemele avute la picioare, pe care la muncă trebuie să le țină îndoite sub ea, timp de multe ore în care își servește și distrează clienții. Aceste probleme au fost îndeajuns de serioase să-i facă pe doctorul și pe membrii familiei ei să încerce să o convingă să renunțe.
Mama ei, care a vizitat-o recent, aproape a convins-o să se retragă din branșă spunându-i că își va distruge picioarele iremediabil. „Apoi m-a urmărit în spectacol și nu a mai deschis niciodată discuția. Cred că a înțeles în cele din urmă de ce am ales să îndur suferința și să îmi trăiesc visul”, spune Onou.
Cât despre reacțiile prietenilor și celor patru frați ai ei din România, Onou spune că aceștia sunt în continuare pe jumătate amuzați și pe jumătate șocați. „Ceea ce este destul de normal. Sunt o gheișă – și eu sunt încă oarecum șocată în legătură cu asta”, mai spune ea.
Potrivit unei asociații locale, numărul gheișelor de la Izu-Nagaoka, a scăzut de la 400, la 40, în ultimele patru decenii.
