O rezolvare civilizată

Văd c-a deraiat lumea, de când un câine din Capitală s-a-ntâlnit în mod fatal c-un asiatic oploșit pe la noi. Cele mai radicale măsuri sunt propuse acum, iar primarul din Focșani vrea să-și croiască mănuși din maidanezi, ca să le poarte el și gagicile lui.
Dintre câini, cei mai apropiați sufletului meu sunt maidanezii, pentru că-s boemi, și lumea îi pocnește cu bombeul ori poșeta. Le contemplu, când am ocazia, mutrele spiritualizate, le ofer dropsuri sub formă de oase, îi scarpin între sprâncene și trag nădejde că hingherii vor eșua în masă, precum balenele, când pornesc la vânătoare.
Câinele nu-i vinovat că omul l-a domesticit, pentru ca apoi – odată cu demolarea caselor, pe timpul comunismului – să-l zvârle în stradă.
Așa a apărut maidanezul.
În ce mă privește, am mijlocit suficiente adopții de vagabonzi, fără să percep comision. Absolut toate persoanele astfel împroprietărite se felicită pentru târgul încheiat, casele și mașinile lor păstrându-și neștirbită integritatea.
Abia asta-i vigilență: cea de maidanez.
*
Cred că aceste animale ale nimănui, în loc să fie ucise hingherește, ar putea fi făcute pachet și trimise la țară, în inima satului românesc. O asemenea acțiune nici n-ar fi costisitoare, dacă bine chibzuim.
E de presupus că destui gospodini din mediul rural au vacante, în organigramele ogrăzii, posturi de dulăi profesioniști, care să-i apere de hoți ori de rivali în dragoste (tot un fel de hoți fiind și ăștia).
De asemenea, oricare cioban de vocație și-ar simți cornutele mai în siguranță c-un cadru lătrător, tânăr și de nădejde, lângă stână. În vreme ce câinele și-ar rașcheta cu ozon plămânii poluați urban, păstorul și-ar putea șterge de praf fluierul, pentru a doini puțin.
*
Repatrierea maidanezilor reprezintă rezolvarea cea mai umană a acestei neplăcute chestiuni. Astfel, administratorii orașelor ar avea mulțumirea că s-au înălțat la umărul secolului 21, iar seara, pe timp înstelat, maidanezii repatriați de la oraș le-ar povesti verilor cotețari cum se mișcă și cu ce se mănâncă un tramvai, un minijup, un os vitaminizat.
Pe deasupra, la țară, câinii n-ar mai șoma, vindecându-se de tonajul sentimentului de inutilitate.
La om, sentimentul de inutilitate e un derivat, obținut recent, al puturoșeniei.