Sunt vizibile la fiecare pas bubele pe care justiția românească le are în cap. Bube în cap, hemoroizi la celălalt capăt al organismului. Un circuit al șpăgii se desfășoară alambicat și în mare viteză, ca la o cursă de formula unu. Scoate banul infractorul care vrea să iasă basma curată, scoate banul și procurorul sau judecătorul care vânează un post.
Un post mai sus oferă leafă mai mare sau satisfacții profesionale mai înalte? Aiurea! E vorba doar de șpagă, de sfânta șpagă. Un procuror scoate la greu banul pentru a ajunge șef la un parchet de pe lângă o Ogradă de Apel fiindcă, în noua sa funcție, va căpăta de „n” ori mai multă șpagă.
Astfel, ceea ce a dat este lin amortizat, Domnul fie lăudat, ba mai iese și un profit însemnat. Mita plătită de el e ca un felinar roșu deasupra unui bordel; orice trecător aflând, dintru început, că acolo, la bordelul Ogrăzii de Apel, poți gusta contracost din plăcerile oferite de o justiție tare perversă.
Putregaiul se manifestă însă mai de timpuriu. Încă de pe băncile facultății, viitorii procurori și judecători cunosc dresajul cu biciul aspru al fraudei, fiind deseori siliți să umble la teșcherea, pentru a-l unge pe dom’ profesor. Nu-s greu de intuit năravurile pe care cu precocitate ei le deprind; nu-i greu de ghicit ce justiție vor întrupa ulterior, când vor intra în pâine ca în brânză.
Mai apoi, admiterea la școala de magistratură se va face tot pe pile. Sunt și locuri pentru cei ce învață cinstit, nu se poate altfel, dar foarte puține. Grosul e pe șpagă. Altfel unul de nivelul lui Ponta nu ajungea procuror.
Lucrurile n-au stat niciodată altfel în țara noastră. Avocații, judecătorii, procurorii au fost mereu în România incorecți. La universitatea Cuza, leagănul violenței antisemite din România, decanul facultății de drept era înainte de război A.C. Cuza. Un smintit, care a făcut apoi echipă cu alt smintit, poetul patriotic masturbist Goga. A.C. Cuza ăsta îi pica pe toți studenții evrei, de câte ori era nevoie. Și îi încuraja pe legionari să îi măcelărească. Atâta de corect era domnu’ decan.
Înainte de pogromul de la Iași din iunie 1941, avocații evrei au fost excluși din barou. Dacă erau prinși la tribunal, bande de legionari – printre care și avocați colegi – le rupeau oasele cu ranga. Măsura a venit de la prodecanul baroului Iași, mai puțin cunoscut ca avocat decât ca scriitor. Numele lui?
Ionel Teodoreanu.
Mai lăsați-mă și cu clasicii ăștia!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
