O reclamă TV pentru parfumul Belle D’Opium al casei de modă și parfumuri Yves Saint Laurent (YSL) a fost interzisă în Marea Britanie, deoarece simula consumul de droguri, informează Brand Republic.
Advertising Standards Authority (ASA), autoritatea care reglementează conținuturile publicitare din Marea Britanie, a interzis spotul TV al parfumului Belle D’Opium, reprezentanții instituției considerând că modelul din reclamă simulează consumul de droguri.
Protagonista reclamei apare dansând în ritmurile unei tobe, înainte să cadă pe podea, într-o poziție sexy. Sloganul reclamei este „I am your addiction, I am Belle D’Opium. The new fragrance by Yves Saint Laurant”.
Confruntați cu asemenea probleme, reprezentanții casei YSL au declarat că firma lor ia în serios responsabilitatea socială și că au un cod etic foarte strict.
Pe de altă parte, membrii ASA s-au declarat foarte îngrijorați de scena în care personajul din reclamă își plimbă un deget de-a lungul brațului, ca și cum ar încerca injectarea unei substanțe.
„Am fost, de asemenea, îngrijorați de scena în care femeia era arătată într-o serie de secvențe scurte și rapide, înainte de încheierea spotului cu scena în care ea este întinsă pe jos, acțiuni despre care credem că ar putea fi interpretate ca efecte ale stupefiantelor”, au mai spus reprezentanții ASA.