Descoperire

O proteină din creier poate preveni maladia Parkinson



O anumită proteină sintetizată de astrocite, un tip de celule din creier, poate să prevină declanșarea maladiei Parkinson, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, relatează AFP. Caracterizată prin mișcări greoaie, dezordonate și involuntare ale corpului, maladia Parkinson apare atunci când celulele nervoase care produc dopamină mor sau își pierd celula pereche, făcând ca mușchii organismului să fie mai puțin capabili să efectueze mișcări fluide și coordonate.
Boxerul Muhammad Ali, actorul Michael J. Fox și regretatul papă Ioan Paul al II-lea se numără printre persoanele cele mai cunoscute care suferă de această maladie.
Pentru acest studiu, cercetătorii de la Universitatea Wisconsin-Madison au studiat șoareci ale căror astrocite (celule de țesut nervos propriu emisferelor cerebrale, n.r.) produceau proteina Nrf2 într-o cantitate de două ori mai mare decât cea obișnuită.
Chiar și atunci când șoarecilor li se administrat substanța chimică despre care se știe că declanșează maladia Parkinson, aceștia au rămas în continuare complet protejați împotriva bolii. Proteina Nrf2, produsă de astrocite, oferă imunitate față de efectele toxice ale substanței chimice care provoacă Parkinson, potrivit lui Jeffrey Johnson, profesor în științe farmaceutice de la Universitatea din Wisconsin, coordonatorul studiului.
În decembrie 2008, cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin au descoperit că prin creșterea nivelului de Nrf2 se poate amâna și declanșarea sclerozei amiotrofice laterale, cunoscută și sub numele de maladia Lou-Gehrig. În prezent, mai multe studii sunt în curs, pentru a determina efectul acestei proteine asupra bolnavilor care suferă de maladii neurodegenerative, precum Alzheimer sau Huntington.
„Instinctul îmi spune că disfuncțiile acestor astrocite reprezintă cauza comună a tuturor acestor maladii”, a declarat Johnson. „Dacă am putea să facem ca aceste astrocite să devină mai bune și mai puternice sau să prevenim deteriorarea lor, atunci am putea să protejăm neuronii”, a explicat Johnson.
Cercetătorii au demarat deja experimente pe șoareci, în cadrul unor studii pe termen lung, pentru a determina dacă este posibilă inversarea efectelor maladiei Parkinson, după declanșarea bolii.
Potrivit National Parkinson Foundation, aproximativ 1,5 milioane de americani suferă de maladia Parkinson, iar 60.000 de noi cazuri sunt diagnosticate în fiecare an.



Recomandări