Prințesa saudită Maha al-Sudairi a fost dată în judecată de mai multe magazine franțuzești de lux pentru neplata facturilor, ea având datorii estimate la mai multe sute de mii de euro la buticurile pariziene, informează France24.com.
Un magazin parizian de haine de lux a dat-o în judecată pe prințesa saudită pentru neplata unor facturi în valoare de 89.000 de euro, potrivit avocatului companiei Key Largo. Maha al-Sudairi, soția ministrului saudit Prințul Nayef bin Abdul Aziz, a întârziat plata facturii cu mai mult de un an.
Un reprezentant al unui alt magazin de lenjerie de lux a anunțat că, la rândul său, acesta așteaptă achitarea unor cumpărături în valoare de 70.000 de euro de către aceeași prințesă.
O iubitoare a luxului și a cumpărăturilor din Capitala Modei, Maha al-Sudairi ar mai avea, potrivit presei britanice, datorii estimate la câteva milioane de euro la marile lanțuri de magazine din Paris.
Deși magazinul a început procedurile legale la Curtea de Justiție din Paris pentru a cere confiscarea de bunuri, prințesa saudită ar putea beneficia de imunitate diplomatică din cauza statutului ministerial al soțului său.
Prințesa Maha Al Sudairi este o figură cunoscută în buticurile pariziene de lux, ea cheltuind circa 140.000 de euro săptămânal pe îmbrăcăminte și alte 30.000 pentru servicii dry cleaning. Pe lângă haine, prințesa, care locuiește într-o cameră a hotelului de lux George V din centrul Parisului – proprietatea nepotului ei -, mai este pasionată și de bijuterii.