O premieră în Festivalul Internațional „George Enescu”: Festivalul Copiilor

Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră, Festivalul „George Enescu” pentru Copii, posibilă printr-un parteneriat încheiat cu Opera Comică pentru Copii din București, informează MEDIAFAX.
Peste 1.500 de mici spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate la Festivalul Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii va reproduce, în oglindă, la matineu, programul festivalului din fiecare weekend.
Concertele din Festivalul Enescu vor fi prezentate de artiștii Operei Comice într-o variantă condensată, cu o durată considerată ideală pentru a menține atenția copiilor, de maximum 30 de minute, păstrând în același timp elementele centrale ale pieselor. La finalul fiecărei reprezentații, concertele vor fi explicate pe larg într-o sesiune educativă susținută de muzicienii Operei Comice pentru Copii. Astfel, copiii, cu vârste între 3 și 12 ani, vor putea intra și ei, alături de adulți, în lumea fascinantă a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România, se arată în comunicat.

Recomandări

Cezar Ouatu, „Globariciu”, „Micul Prinț”, „Rinocerii” și „Dealurile Californiei”, pe scena teatrului sucevean, în luna martie

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat