O poșetă plină cu bani a fost furată în urmă cu două zile de persoane necunoscute din sediul PSD Suceava, Poliția încercând acum să dea de urma autorilor.
Joi seară, în jurul orelor 19.00, Constanța L., în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat Poliția, prin , despre faptul că poșeta în care avea bani, acte și alte valori i-a fost furată din sediul local al PSD.
Respectiva, membră a social democraților suceveni, le-a spus oamenilor legii că a lăsat poșeta într-una din camere, pe un scaun, și că, în intervalul 17.00-19.00, a stat împreună cu alte colege din partid, într-o altă încăpere a sediului. La plecare, însă, femeia a observat dispariția poșetei, precum și faptul că unul dintre geamurile termopan era întredeschis.
Polițiștii trimiși la fața locului au reușit să găsească poșeta Constanței L. în spatele clădirii în care se află sediul PSD Suceava, din interior lipsind suma de aproximativ 5.000 de lei (700 de euro, 100 de dolari SUA și 2.100 lei), precum și un telefon mobil „Nokia”. „S-au dispus măsuri pentru prinderea autorilor și identificarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.





