O ploaie care a durat doar 20 de minute a provocat însemnate pagube materiale în două localități de munte ale județului Suceava. Astfel, în data de 7 mai a.c., din cauza unei ploi torențiale, opt gospodării din comuna Vatra Moldoviței au fost inundate, după ce un podeț a fost colmatat de resturi vegetale si pietriș. La cele opt case afectate, apele au inundat atât curțile, cât și terenurile agricole din apropiere. De asemenea, la alte trei locuințe, apele au pătruns în holurile caselor și în grajduri. Potrivit unei estimări făcute, pagubele înregistrate în urma acestor inundații se ridică la aproximativ 4.000 de lei. Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a precizat că ploile au provocat și colmatarea unui podeț peste calea ferată din comuna Vatra Moldoviței, circulația feroviară fiind întreruptă timp de câteva ore. Mîrza a mai spus că în urma intervențiilor făcute cu utilajele SC Drumuri și Poduri SA Suceava s-a reușit degajarea drumului județean 176 care traversează comuna Vatra Moldoviței, în condițiile în care acesta a fost blocat cu moloz, pietriș și resturi vegetale. Președintele Consiliului Județean Suceava a mai precizat că pe lângă pagubele produse în Vatra Moldoviței, ploile au cauza și inundarea unei case din satul Dragoșa, comuna Frumosu.





