O plecăciune pentru un martir al Bucovinei

Odată cu dezvelirea, săptămâna trecută, la Stroiești, a monumentului eroului cărturar Ion Grămadă (gest prin care autorul lucrării, sculptorul Cezar Popescu, și scriitorul și publicistul Ion Drăgușanul, inițiatorul și făptuitorul acestei închinări monumentale, care împlinește, la nouă decenii de la moartea eroului, dorința unui camarad de front, de idei și de condei, prof. univ. Dimitrie Marmeliuc, care spunea „Un monument lui Ion Grămadă pe pământul Bucovinei – iată care este datoria noastră, a tuturora”), au fost dăltuite în marmură albă, pe două postamente care flanchează bustul eroului de la Cireșoaia, numele unor eroi și martiri ai neamului românesc din Bucovina. Placa martirilor bucovineni începe (și poate nu numai din pricina ordonării alfabetice) cu numele lui Traian Brăileanu, o personalitate a Bucovinei a cărui nume a devenit prohibit odată cu instaurarea regimului comunist. Traian Brăileanu, bucovineanul nostru născut la Bilca, martirul care s-a stins „nespovedit și neîmpărtășit, mort fără lumânare” în închisoarea de la Aiud, cel pentru care morala creștină – întemeiată pe principiul dragostei față de aproape – era cea mai înaltă și mai sublimă morală, sociologul și filozoful (cu titlul de doctor în filozofie obținut la Viena, cu o teză cotată cu mențiunea „Cum laudae”), profesor la Universitatea din Cernăuți (unde a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie), traducător al scrierilor lui Kant și Aristotel, ajuns în cea mai tulbure perioadă din istoria contemporană (1940-1941) în fruntea Ministerului Educației Naționale, Cultelor și Artelor, a rămas până astăzi (chiar și acum, când comunismul a fost condamnat public „explicit și categoric” de șeful statului român ca regim „ilegitim și criminal”) într-o nemeritată uitare. Cel care a înființat grupului „Iconar” (împreună cu Mircea Streinul, Ion Roșca, George Drumur…), a fost decorat cu ordinul de „Comandor al Coroanei României” de către regele Carol al II-lea și a întemeiat poate cea mai prestigioasă publicație bucovineană („Însemnări sociologice”, care a debutat sub directoratul său la data de 5 aprilie 1935, o publicație unică în panoplia revistelor interbelice de profil), acest „Socrate al românismului” care s-a remarcat ca istoric al sociologiei, teoretician al elitelor, sociolog al modernității și critic al fenomenologiei, primul traducător al lui Kant după Eminescu, a fost radiat din istoria neamului pentru că a avut clarviziune asupra hidrei comuniste, spunând că „dacă revoluția comunistă ar reuși la noi, clasa conducătoare românească va fi măcelărită, iar țăranii vor ajunge vite de muncă pentru noii stăpâni” și a atras atenția că “oamenii de care se servesc comuniștii pentru a ajunge la putere vor fi exterminați de îndată ce vor cuceri puterea”. Traian Brăileanu, care a lăsat o operă scrisă impresionantă (lucrări de filozofie și sociologie științifică, studii și articole, traduceri, scrieri literare) rămâne, din nefericire (la mai bine de jumătate de secol de când s-a stins în închisoarea de la Aiud – chiar în această toamnă, pe 3 octombrie, se vor împlini 60 de ani ) prea puțin cunoscut. Cel mai mic dintre copiii profesorului, Tudor Ioan Brăileanu (care s-a îngrijit după anul 1989 de publicarea operei tatălui său), licențiat în litere și filozofie (dar care, la fel ca întreaga familie, a îndurat calvarul umilirii câștigându-și existența ca muncitor), un om sensibil, pictor și poet doar pentru sufletul său (decedat din păcate cu doi ani în urmă, dar pe care am avut prilejul să-l cunosc când a donat comunității din Bilca, pentru organizarea unui muzeu, casa moștenită din sat) ar fi făcut acum, cu siguranță, o recunoscătoare plecăciune.