„O pîine rumenă și frumoasă…”



„O pîine rumenă și frumoasă...”
„O pîine rumenă și frumoasă...”

„S-au speriat caii de la o trăsură…”
„În Câmpulung s-au speriat caii de la o trăsură în care se aflau membri din familia d-lui protopresviter Țurcan, din Fundu Moldovei.
Spre nenorocire, vizitiul n-a putut să oprească de fel caii, din cauză că s-au rupt hățurile. Domnișoara Elena Bejan, fiica d-lui consilier consistorial, și d-na Andruchovici, soția d-lui paroch din Sadova, speriindu-se, săriră atât de rău din trăsură încât domnișoara Elena Bejan a repausat la scurt timp după aceea, iar d-na Andruchovici s-a lovit foarte greu. Vizitiul, de spaima cea mare, a nebunit”.
„Revista Politică”, Cernăuți, Anul III, nr. 18, Octomvrie 1888.
“Pe Palatul Primăriei din Suceava fâlfâie steagul negru”
Joi, în 15 Octomvrie, se va oficia la Suceava în biserica vechii Mitropolii un parastas solemn pentru odihna sufletului defunctului rege.
Vor participa împreună cu cetățenimea orașului și districtului și reprezentanții tuturor oficiilor. Datori suntem să ne înălțăm regele către Înaltul Creator, ca el, în nemărginita sa îndrumare, să odihnească pe repausatul Rege Carol în liniștea eternă și să așeze în corturile drepților marele lui suflet. Ca să aducem și noi Bucovineii prinosul cuviincios de închinare se va celebra un parastas, joi, în 15 Octombrie, la 9 oare, în biserica vechii Mitropolii din Suceava. Pe Palatul Primăriei din Suceava fâlfâie steagul negru”.
„Viața Nouă”, Anul III, nr. 143, 15 Octomvrie 1914.
„O pîine rumenă și frumoasă…”
Am cumpărat deunăzi o pîine rumenă și frumoasă. Într-adevăr m-am simțit satisfăcut că, în sfîrșit, s-au luat măsuri ca pîinea să fie de mai bună calitate. Dar această satisfacție avută la început s-a transformat într-o cumplită indignare deoarece la cîntărirea pîinii am constatat că, în loc de 2 kg pentru care am plătit 4 lei, pîinea avea numai 1 kg și 750 gr, deci cu un sfert de kg lipsă”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2747, Suceava, Octombrie 1956.



Recomandări