Sucevenii pot să viziteze miercuri, 24 ianuarie 2024, când se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor, Muzeul Național al Bucovinei – Muzeul de Istorie, unde va fi expusă o piesă unicat – Drapelul de la Palatul Cuza de la Ruginoasa.
Am aflat de la organizatori că steagul tricolor a fost arborat în perioada 1859-1866 la reședința domnitorului A.I. Cuza de la Ruginoasa. Este din mătase și are ca însemn central o coroană princiară. Acesta era înălțat la Castelul de la Ruginoasa atunci când domnitorul se afla la reședința sa de familie.
Localitatea Ruginoasa a făcut parte din ținutul Sucevei, apoi din cel al Romanului, iar după aceea din micul ținut Baia, care cuprindea ceea ce mai rămăsese din ținutul Sucevei, după alipirea Bucovinei la Imperiul Habsburgic. Moșia Ruginoasa, din ținutul Baia, astăzi în județul Iași, a fost cumpărată de Cuza Vodă în 1862.
De amenajarea reședinței de aici, în 1864, s-a ocupat mai ales Elena Doamna. Ruginoasa a intrat în conștiința publică prin calitatea sa de ultimă reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza și a doamnei sale, Elena. Mormântul domnitorului Unirii, chiar lipsit de osemintele acestuia în prezent, este motiv de pelerinaj pentru toți cei interesați de istorie.