Pumn violent

O petrecere între adolescenți s-a terminat prost, cu un minor vătămat grav

După 24 de ore de arest, inculpatul a fost pus în libertate, dar sub măsura controlului judiciar Sursa digi24.ro
După 24 de ore de arest, inculpatul a fost pus în libertate, dar sub măsura controlului judiciar Sursa digi24.ro

Procurorii de la Fălticeni au continuat cercetările într-un caz de agresiune petrecut acum mai bine de două luni de zile, la început de februarie, și au luat măsura reținerii în arest a unui tânăr în vârstă de 21 de ani, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Atunci, în noaptea de 3 spre 4 februarie, mai mulți tineri s-au adunat într-o locuință din comuna Slatina, la o petrecere. Pe fond de consum de alcool, pe la 1.30 din noapte, un localnic de 21 de ani i-a aplicat o puternică lovitură în față unui minor de 17 ani. Acesta din urmă este din municipiul Suceava și, în ciuda loviturii puternice primite, a revenit acasă, iar poliția nu a fost sesizată atunci despre caz.
Tânărul a ajuns însă în scurt timp la spital.
Certificatul medico-legal al tânărului de 17 ani spune totul despre violența agresiunii: fractură perete inferior sinus maxilar drept și fractură dublă de mandibulă lateral dreapta. Leziunile au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal.
Minorul de 17 ani a depus până la urmă o plângere penală, astfel că au fost demarate cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Anchetatorii au așteptat ca certificatul medico-legal să ajungă la dosar, în vederea încadrării faptei.
Marți, 18 aprilie, procurorul de caz a luat măsura reținerii în arest a tânărului care a comis agresiunea.
Miercuri, 19 aprilie, după 24 de ore de arest, inculpatul a fost pus în libertate, dar sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe restricții și obligații de la care nu are voie să se abată.
Foarte probabil, cazul va ajunge în curând pe rolul instanței de judecată.

Recomandări

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști