O persoană a ajuns la spital, după ce autoturismul în care circula s-a răsturnat în șanț

Autoturismul a ajuns in santul de langa drum

O persoană a ajuns la spital în cursul dimineții de marți, după ce autoturismul cu care se deplasa s-a răsturnat în șanțul betonat de la marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, pe drumul național DN 29, în localitatea Plopeni. În urma unei manevre greșite făcute de șoferul unui autoturism Opel, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul betonat de pe partea dreaptă a drumului. Impactului s-a datorat diferenței de nivel, o persoană din autoturism fiind rănită, însă nimeni nu a rămas încarcerat în interiorul autoturismului. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului de Pompieri Suceava, care au ajuns cu un modul SMURD. În urma evaluării făcute de personalul medical, o singură persoană a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au demarat cercetări, pentru a stabili modul în care a avut loc impactul și cine se face vinovat de producerea accidentului.

In urma impactului, autoturismul a fost avariat

O persoana din autoturism a fosta ranita in urma impactului cu santul din beton
O persoana din autoturism a fosta ranita in urma impactului cu santul din beton
Autoturismul a ajuns in santul de langa drum
Autoturismul a ajuns in santul de langa drum

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir