O pelerină a invizibilității ar putea să fie fabricată peste circa doi ani



O pelerină care îi face pe oameni să devină invizibili ar putea să fie fabricată peste circa doi ani, potrivit unui cercetător britanic, care a primit pentru acest proiect o finanțare de peste 116.000 de euro, informează dailymail.co.uk.
Ulf Leonhardt, profesor de fizică la Universitatea St Andrews din Marea Britanie, a declarat că va face o „descoperire majoră” peste circa doi ani, când va obține o astfel de pelerină.
Acest profesor, care are ca surse de inspirație Femeia Invizibilă și pe J. K. Rowling, va folosi fondurile primite pentru a fabrica această pelerină specială.
Oamenii de știință încearcă de mulți ani să creeze efectul invizibilității. Metodele folosite în prezent funcționează doar cu o paletă restrânsă de raze luminoase.
Profesorul Leonhardt, care și-a descris creația ca fiind „geometrică, luminoasă și puțin magică”, consideră că pelerina sa ar putea fi folosită și în scopuri practice.
În mod normal, când lumina cade asupra unui obiect, ea se „sparge” de suprafața acelui obiect, făcându-l vizibil. O „pelerină a invizibilității” ar face ca undele luminoase să alunece de-a lungul acelui obiect și să fie reflectate într-o manieră care ar face ca el „să dispară”.
Profesorul britanic speră să transforme fantezia în realitate și să creeze o „pelerină a invizibilității”, precum cea din filmele din seria „Harry Potter”. Pentru acest proiect, el se bazează pe teoria curbării spațiului elaborată de Einstein. Potrivit acestei teorii, fasciculele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu masă foarte mare, de unde reprezentarea mai dificil de înțeles că spațiul însuși ar fi curbat.
Fondurile pentru acest proiect de cercetare, cu o durată de doi ani, sunt acordate de Royal Society din Marea Britanie. Trofeul Theo Murphy Blue Skies este acordat acelor cercetători care lucrează la o invenție inspirată dintr-un roman.
Dacă proiectul său va avea succes, el va putea conduce la obținerea unor scuturi invizibile, precum cele folosite de James Bond, Harry Potter sau navele spațiale romulane din serialul „Star Trek”.
Profesorul britanic consideră că scuturi similare ar putea fi folosite pentru a manipula și alte tipuri de unde – putând chiar să protejeze țărmurile de acțiunea valurilor oceanice.
Proiectul său, care are ca titlu „Pelerina cu bandă largă de acțiune”, ar putea fi folosit și pentru obținerea unor dispozitive de îmbunătățire a vizibilității, precum semnele de circulație amplasate pe străzi, miscroscoape mai bune sau lentile performante.
La începutul acestui an, revista New Scientist a publicat un articol în care se sugera că invizibilitatea va face parte din viața de zi cu zi a oamenilor peste circa 30 de ani.
Până în prezent, oamenii de știință au reușit să facă anumite obiecte să devină invizibile doar cu ajutorul unor micro-raze, nu însă și cu raze obișnuite de lumină.