Cronica religioasă

O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava

Cronica religioasă: O părticică din moaștele Sf. Nectarie se află în Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava

O părticică din moaștele Sf. Nectarie au fost aduse în biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi Suceava de către preotul Constantin Diaconașu, tocmai din Eghina – Grecia. Moaștele Sf. Nectarie au fost așezate în racla din biserică, unde se află părticele din moaștele altor aproximativ 60 de sfinți. Minunile Sf. Nectarie au început să apară și continuă în fiecare zi și acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaștele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.
Slujbă de priveghere În Biserica „Sf. Nicolae” de la spital, sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 17:00, se va săvârși slujba de priveghere în cinstea Sfântului Nectarie. Duminică va fi oficiată Sfânta Liturghie și se va citi Acatistul Sf. Nectarie.
Mireasmă cerească Trupul Sfântului Nectarie rămas ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajă o mireasmă cerească și delicată. În 1953, când fu în sfârșit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaștelor (3 septembrie) sale și se constată atunci ca același parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să își bucure credincioșii care se apropiau de aceste prețioase rămășite, dându-le încredințarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinților. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”